Dinu Patriciu a castigat procesul cu SRI, care trebuie sa ii plateasca daune de 50.000 de lei pentru incalcarea dreptului la viata intima in perioada in care i-au fost interceptate convorbirile telefonice, decizia definitiva in acest dosar fiind pronuntata ieri, de ICCJ. Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a respins, ieri, atat recursul lui Dinu Patriciu, cat si cel formulat de Serviciul Roman de Informatii si a mentinut in acest dosar decizia pronuntata de Tribunalul Bucuresti, care a stabilit ca lui Dinu Patriciu i-a fost incalcat dreptul la viata intima si a obligat SRI la plata unor daune morale de 50.000 de lei.
In 11 mai 2007, Tribunalul Bucuresti a stabilit ca lui Dinu Patriciu i-a fost incalcat dreptul la viata intima, prevazut de articolul 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, motiv pentru care a obligat SRI la plata de daune morale de 50.000 de lei. Valeriu Stoica – fost ministru al Justitiei, reprezentantul in instanta al Serviciului Roman de Informatii – a sustinut ca nu s-a dovedit ca SRI se face vinovat de acuzatiile aduse de Patriciu si ca institutia nu a facut nicio fapta ilicita, fiind doar un organ care a aplicat ordinele superiorilor ierarhici. De partea cealalta, aparatorul lui Dinu Patriciu, Ovidiu Budusan, a depus noi probe la dosar si a sustinut ca SRI nu a actionat in cazul interceptarilor ca un organ administrativ, ci institutia a fost cea care a cerut autorizarea interceptarilor de catre procuror.