„Cred ca la Guvern se cunosc problemele pensionarilor si se vor gasi solutii”

– Este adevarat ca nu ati dorit sa iesiti sambata, in fata pensionarilor, cand acestia au organizat protestul ?
– Am refuzat doar sa discut cu fiecare in parte. Stiti cum se intampla in astfel de ocazii; cate persoane, atatea doleante. I-am primit, in schimb, pe reprezentantii acestora – patru la numar- pentru a-si spune pasul. Intr-o discutie de aproximativ o jumatate de ora, la care a fost prezent si subprefectul Nicolae Alexandri am luat la cunostinta revendicarile lor.
– Le considerati justificate ?
– In mare masura, da. As vrea, totusi, sa amintesc faptul ca nu institutia prefectului poate solutiona problemele celor cu pensii foarte mici. De altfel, azi-dimineata (ieri – n.n.) am instiintat, in scris Presedintia, Cabinetul primului-ministru, ministrul muncii si celelalte institutii abilitate despre doleantele protestatarilor. De ce abia azi ? Pentru simplul fapt ca sambata, la ora 13, cand mi-au fost inaintate revendicarile, nu aveam stampila.
– Stim ca sunt mai bine de 20 de solicitari. Cate credeti ca isi vor gasi rezolvarea ?
– Personal, sunt convins ca si cei din conducerea Guvernului cunosc problemele celor de varsta a treia si, mai ales, ale celor cu venituri foarte mici. Cred ca vor fi gasite solutii la cateva dintre problemele lor, pentru a-i sprijini in mod real. Este greu, intr-adevar, sa faci fata scumpirilor, mai ales ca unele dintre acestea – si aici ma refer la pretul produselor petroliere, gazelor naturale si altele – sunt independente de politica economica a Guvernului. Sper in rezolvarea, cel putin partiala, a revendicarilor.
– Ati trimis lista revendicarilor la Executiv. Ce raspuns asteptati si in cat timp ?
– Sincer, nu stiu. In schimb, din cunostintele mele, pensionarii din Prahova, alaturi de ceilalti, din tara, si-au programat mitinguri la Bucuresti, unde vor sa aiba intalniri cu reprezentantii Guvernului. Acest lucru se va intampla, cel mai probabil, dupa Sarbatorile Pascale.
Fl.TANASESCU