Formatia Petrolul Ploiesti a fost invinsa in cel de-al doilea amical al iernii de Gloria Buzau, cu 2 la 1. Vivi Rachita a abordat confruntarea de pe terenul sintetic „Cornel Negoescu” in urmatoarea formula: Vlad – Carja, Ljubinkovic, Plecanciuc, Tudor – Cristi Vlad, Grumic – Catarama, Stanescu, Liviu Mihai –Buhaescu.
Inceputul partidei a apartinut ploiestenilor, care si-au creat prima ocazie de gol in chiar minutul 1, atunci cand sutul de la 20 de metri al lui Buhaescu a trecut putin pe langa poarta gazdelor. Sase minute mai tarziu, lovitura de cap a lui Ljubinkovic a creat panica in careul buzoian, insa cei care au punctat primii pe tabela au fost elevii lui Mihai Ciobanu, in urma loviturii libere executate in vinclu de Ursu.
Gazdele au continuat sa impinga in permanenta jocul spre buturile petrolistilor, iar in minutul 27, Stroe si Ungureanu au luat la tinta bara, in aceeasi faza. Scorul avea sa devina 2 – 0 dupa pauza, Ungureanu aducand desprinderea pe tabela printr-un sut plasat din marginea careului, in minutul 64. Elevii lui Rachita s-au trezit tarziu, in ultimele 10 minute, atunci cand au reusit golul de onoare prin Garleanu, dupa o pasa perfecta pe culoar a lui Pompiliu Stoica. Ba mai mult, galben-albastrii puteau obtine chiar egalarea, dar bara s-a opus executiei in forta a lui Benga, din minutul 86.