Daca, la inceputul lunii ianuarie, consilierii locali din Ploiesti au aprobat cuantumul taxei speciale pentru pronuntarea divortului pe cale administrativa la valoarea de 100 de lei, in alte localitati ale judetului, tariful perceput este mult mai mare. Potrivit hotararilor alesilor locali din Campina si din Busteni, in cele doua orase, cuplurile casatorite care doresc sa-si desfaca legatura oficiala pe cale administrativa trebuie sa achite o taxa de cinci ori mai mare, respectiv 500 de lei. Reamintim ca doar cuplurile care nu au copii minori si nu au de impartit bunuri comune au posibilitatea de a solicita desfacerea casatoriei pe aceasta cale.