Marti, 1 februarie, Agentia de Plati si Interventii in Agricultura (APIA) a declansat campania „Lucrezi pamantul, depui cererea de sprijin si accesezi fonduri europene. APIA te asteapta!”, in cadrul careia fermierii vor fi informati cu privire la fondurile destinate schemelor/masurilor de sprijin pe suprafata, in anul 2011, precum si la modalitatea de accesare a subventiilor. Sesiunile de informare vor cuprinde si o sectiune privitoare la identificarea online a parcelelor agricole, de catre agricultorii care au acces la internet.
In ceea ce priveste campania de primire a cererilor de sprijin financiar pentru terenurile lucrate de catre fermieri, in cursul anului 2011, aceasta se va derula in perioada 1 martie – 16 mai 2011, fara penalizari, respectiv 17 mai – 10 iunie, cu penalizari reprezentand 1 la suta din valoarea subventiei pentru fiecare zi lucratoare de intarziere.
Subventiile de care pot beneficia agricultorii, in cursul acestui an, sunt diverse: plata unica pe suprafata de teren lucrat, plati nationale directe complementare (pentru culturi de sfecla-de-zahar, in sau canepa pentru fibra, tutun, hamei), plati pentru tomatele destinate procesarii.
La acestea se adauga platile compensatorii pentru masurile de dezvoltare rurala (respectiv pentru zonele montane defavorizate, agricultura ecologica, intretinerea pajistilor s.a.).
C.D.