La sfarsitul anului precedent, un numar de 23.179.000 de cetateni (n.n. – ceva mai mult decat populatia Romaniei) apartinand celor 27 de state membre ale Uniunii Europene isi pierdusera locurile de munca, iar 15.775.000 dintre acesti someri proveneau din tarile care au aderat la zona euro, conform datelor Biroului european de statistica – EUROSTAT. Comparativ cu anul 2009, numarul cetatenilor din spatiul UE care si-au pierdut locurile de munca a crescut, anul trecut, cu 434.000 de persoane. Din fericire, Romania face parte dintre tarile in care fenomenul a fost invers, respectiv numarul somerilor inregistrati la finele anului anterior a fost de 629.960 de persoane, mai putin cu 6.515 persoane fata de luna noiembrie 2010.
In topul tarilor cu cele mai ridicate rate ale somajului, anul anterior, conduce Spania (cu o rata de 20,2 la suta), urmata de Lituania si Letonia (18,3 la suta), Estonia (16,1 la suta) si Slovacia (14,5 la suta). La polul opus figureaza Olanda (cu o rata a somajului de doar 4,3 la suta), secondata de Luxemburg (4,9 la suta) si Austria (5 la suta).
In Romania, rata somajului in 2010 a fost de 6,87 la suta. De asemenea, datele EUROSTAT mai arata faptul ca la finele anului trecut, rata somajului in randul tinerilor (sub 25 de ani) a fost, pe ansamblul blocului comunitar, de 21 la suta, cea mai scazuta fiind inregistrata in randul tinerilor din Olanda (8,2 la suta), iar cea mai ridicata in Spania (42,8 la suta).
C.D.














