
• Paznicul Adrian Marciu a fost deja retinut pentru 24 de ore
Ploiesteanul Adrian Marciu, in varsta de 30 de ani, a fost retinut, joi seara, pentru 24 de ore si, ulterior, prezentat Judecatoriei Ploiesti cu propunerea de arestare preventiva, pentru complicitate la furt calificat in forma continuata. Totodata, procurori din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Prahova continua cercetarile in acest dosar pentru stabilirea vinovatiei si a altor persoane fata de care exista indicii ca au comis fapte asemanatoare. Potrivit procurorului Daniel Ghita, purtator de cuvant in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Prahova, este vorba despre inculpatii Nicolae Naghi, Ion Ionita si Florian Nistor, impotriva carora se efectueaza acte de urmarire penala in acelasi dosar.
In fapt, se retine ca acesti inculpati au sustras, in mod repetat, in perioada octombrie 2008 – februarie 2009, dintr-o conducta de transport produse petroliere apartinand SC Conpet SA Ploiesti, cantitatea de 12 tone de titei parafinos, in valoare de circa 135.000 de lei. De subliniat ca respectiva conducta petroliera, unde hotii isi montasera instalatia artizanala de sustras titei, trecea, cu totul intamplator, prin curtea al carui proprietar este Nicolae Nan, fost director al Rafinariei „Astra” Ploiesti. „In urma audierii insa, nu s-a dovedit in niciun fel ca Nicolae Nan ar fi fost implicat in acest furt, deci este o persoana onorabila. Acesta nu locuia in imobilul respectiv, ci adapostea acolo doar niste cai. Imobilul era pazit de Adrian Marciu, cel retinut pentru 24 de ore. Marciu a motivat accesul, in curtea pe care o pazea, a hotilor prin faptul ca era amenintat cu bataia”, ne-a precizat procurorul Daniel Ghita.
Interesant de retinut in acest dosar este si faptul ca, in prima faza a cercetarii, nerecunoscand fapta comisa, cei trei inculpati amintiti n-au putut fi retinuti. Drept urmare, pentru probarea activitatii infractionale a acestora, procurorii au trecut la audierea unor martori cu identitate protejata, in paralel cu solicitarea, la Bucuresti, a unei expertize biocriminalistice ale ADN-ului suspectilor, chiar daca aceasta costa cateva zeci de milioane de lei vechi. Expertiza a demonstrat ca pe trei dintre manusile gasite la locul faptei se afla ADN-ul unuia dintre suspecti. Impreuna cu declaratiile martorilor cu identitate protejata, expertiza reprezinta o dovada indubitabila: cei trei vor fi, in curand, trimisi in judecata.
D. CONSTANTIN













