Ieri, in jurul orei 23:15, politisti din Breaza, care patrulau pe strada Libertatii, au depistat doi tineri cu un bagaj suspect. Cei doi au fost identificati, politistii stabilind ca este vorba despre D. Romeo, de 25 ani din Mizil si B. Marian, de 27 ani, din comuna I.L. Caragiale judetul Dambovita, ambii cu antecedente penale. Cei doi aveau intr-un ambalaj de perna sticle cu bauturi alcoolice, alimente, un polizor pentru ascutit cutite si foarfeci.
Din cercetari a rezultat ca bunurile fusesera sustrase dintr-o locuinta din Breaza. Celor doi le-a fost intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
Tot ieri, in jurul orei 12:00, politistii din Baicoi au fost sesizati de catre N. Gheorghe, din localitate, care reclama faptul ca persoane necunoscute i-au sustras din gradina 10 arbori, esenta salcam.
In urma sesizarii politistii au demarat o ancheta. Din primele cercetari a rezultat ca principalii suspecti sunt B. Aurelian si B. Marian, din Baicoi. In curtea locuintei acestora, politistii au gasit mai multe trunchiuri din lemn, esenta salcam.
Prejudiciul a fost stabilit la aproximativ 500 de lei.
Cei doi sunt cercetati pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
Tot ieri, in jurul orei 16.45, C. Gabriela, de 19 ani, din Valenii de Munte, a fost depistata de politistii din localitate avand asupra sa o sacosa in care se aflau mai multe bunuri alimentare si nealimentare sustrase din incinta unui magazin care apartine unei societati comerciale din Valenii de Munte.
Tinerei i-a fost intocmit dosar penal pentru furt calificat
Prejudiciul in valoare de 150 de lei a fost recuperat si predat unitatii prejudiciate.