In 2010, alesii ploiesteni au avut de lucru, nu gluma! Dupa ce au fost analizate in comisiile de specialitate, au fost supuse discutiei si adoptate 429 de proiecte de hotarare in plenul Consiliului Local Ploiesti. Asta in conditiile in care, in anul 2009, cei 27 de consilieri ploiesteni au aprobat 394 de hotarari.
Facand comparatia intre anul 2009 si 2010 in ceea ce priveste intrunirile alesilor ploiesteni, de departe, anul trecut consilierii au avut parte de mult mai multe convocari pentru a se prezenta la sedintele extraordinare. A fost vorba despre 16 sedinte anuntate de catre primarul Andrei Volosevici, in regim de urgenta, in 2009 fiind inregistrate doar 12 astfel de sedinte. Asa se face ca, de exemplu, anul trecut au fost organizate cate doua sedinte extraordinare intr-o luna, iar in iulie si august – trei astfel de intruniri. Numai ca, in ciuda convocarilor repetate ale consilierilor in sedinte, primarul Andrei Volosevici a fost cap de lista in ceea ce priveste absentii, acesta lipsind ori de cate ori pe ordinea de zi a sedintelor Consiliului Local Ploiesti se aflau proiecte de hotarari extrem de importante. Iar neprezentarea edilului a fost inregistrata si in cazul sedintelor extraordinare, inclusiv la ultima intrunire ordinara din anul 2010.
N.D.