De cel putin 60 de ori a fost emotionanta recenta aniversare a Clubului Copiilor din Valenii de Munte. Cate o data pentru fiecare dintre anii celor sase decenii de activitate implinite, si apoi multiplicandu-se cu fiecare dintre copiii, cu fiecare dintre dascalii si cu fiecare dintre parintii ale caror existente s-au legat, de-a lungul timpului, de acest loc. De altfel, la ceremonia aniversara, cea care conduce institutia de mai bine de 20 de ani-prof.Liana Teodor- si despre care s-au spus, cu indreptatire, multe si meritate cuvinte de apreciere, vorbea despre o intalnire de suflet a prietenilor si de aceea ea este si mai greu de povestit in cuvinte. Evenimentul a fost insa unul care a depasit granitele trairilor cu totul speciale ale unei mari familii,si pe cele ale unui orasel cum este Valenii de Munte, ba chiar si pe cele ale Romaniei. Asezate pe pelicula unui film de prezentare a cercurilor care-si desfasoara aici activitatea – teatru, dansuri populare si dans modern, arta plastica, pian, informatica etc. – si mai ales rememorate cu emotie de unii dintre cei care au condus institutia, de profesori de ieri si de cei actuali, de tineri ale caror cariere implinite de astazi isi au inceputurile in curiozitatea si pasiunea descoperirilor din urma cu ceva ani, amintirile inseamna tot atatea lectii de viata si de devenire. Copii care nu plecasera niciodata din micul lor orasel ori din satele invecinate acestuia au avut sansa de a vizita Roma, Paris, Barcelona si inca alte locuri din aceasta lume, ca membri ai cercurilor din clubul amintit, de a fi aplaudati si premiati in importante competitii internationale, de a lega prietenii, de a vedea cum se traieste “afara”. Maria Dinulescu-cunoscuta si apreciata actrita de acum (in foto, alaturi de profesoara Liana Teodor, careia i-a declarat recunostinta sa)- a calcat prima data pe covorul rosu de la Cannes, asa cum emotionata a marturisit, pe vremea cand mergea la Clubul copiilor. Si, extrem de modesta, nu a uitat sa spuna ca aceeasi intalnire cu tot ceea ce se petrecea in Clubul copiilor a ajutat-o sa-si aleaga drumul in viata. Iar la fel au spus si alti tineri, ajunsi in functii importante in mari companii, dar si parinti care au inteles ce sansa extraordinara au avut copiii lor de a gasi nu numai usa clubului deschisa, de luni pana duminica, in zile obisnuite si in cele de sarbatoare, ci si sufletul si mintea directorului Liana Teodor si ale echipei de dascali daruiti pe care a strans-o si a pastrat-o in jurul sau. Despre insufletirea cu care a condus si conduce clubul din Valenii de Munte au rostit aprecieri nu numai reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Prahova, ci si directori ai altor cluburi din judet, recunoscand entuziasmul, pasiunea si generozitatea – intr-un cuvant, vocatia – cu care profesoara Liana Teodor a predat lectiile unei scoli cu totul speciale, devenind un model si pentru altii. Un model de care avem din ce in ce mai multa nevoie intr-o vreme in care s-a subrezit prea mult exemplul daruirii, al profesionalismului, al trudei, al dorintei de a lasa ceva in urma ta.
Luiza Radulescu Pintilie