Casa Socolescu (XXXIX)
Tot pe lista de lucrari a lui Toma T.Socolescu, mai gasim si biserica din comuna Izvoarele din Prahova. Credem ca acest edificiu a insemnat foarte mult pentru arhitectul nostru, de aceea ne vom opri asupra ei si asupra imprejurarilor in care a fost ridicata. In satul Izvoarele se gasea o biserica parohiala cu hramul “Sfintii Voievozi”, construita in 1854, in vechea vatra a satului si care, dupa aproape un secol de existenta, se gasea in stare buna si era functionala. Numai ca, intre timp, odata cu construirea caii ferate, noile case si gospodarii au cautat sa fie cat mai apropiate de aceasta si de Halta Izvoarele. Cand a aparut si drumul national Bucuresti-Brasov, prin Ploiesti, Valeni, Cheia si Bratocea, ulterior asfaltat, tot mai multi sateni s-au mutat in aceasta parte. Biserica a ramas intr-o margine de sat si oamenii si-au dorit o alta, la indemana. Preotul paroh de atunci, Gheorghe Iliescu (om inca tanar, se nascuse la 10 aprilie 1903), dar deja licentiat in teologie, cu rangul de “econom stavrofor” si protoiereu de Valenii de Munte, a luat initiativa ridicarii unui nou locas. Vazand entuziasmul cu care a fost primita propunerea sa si cunoscandu-si bine enoriasii, care ofereau bani, materiale, munca, preotul i-a hotarat sa ridice un edificiu monumental. Aveau pentru aceasta tot ce le trebuia in sat, in afara de cineva care sa conceapa monumentul si sa elaboreze documentatia. Si atunci s-au adresat celui mai cunoscut arhitect din vremea si din judetul lor. Toma T.Socolescu s-a bucurat mult de aceasta comanda care-i venea in vremuri de restriste cand nimeni nu mai construia nimic. S-a bucurat si mai mult cand, spre desebire de mai toti comanditarii de lucrari cu caracter public, cei de aici nu-i cereau ca executia lucrarilor proiectate de el sa coste cat mai putin. Si-a putut , deci, folosi intregul talent, fantezia si experienta de o viata in conceperea monumentului. Dar bucuria cea mai mare a incercat-o atunci cand proiectul sau a ajuns la Izvoarele si cand a fost acceptat fara rezerve si fara sa i se ceara nici cea mai mica modificare. A aflat atunci ca satul s-a implicat, in intregul lui, in edificarea locasului si a ramas uimit de cat de bine i-au inteles proiectul si cum l-au pus in opera, valorificandu-si aptitudini tehnice si artistice pe care nu si le cunosteau. Pe terenul oferit de un satean (Ion Gaftoescu), chiar la soseaua nationala, au inceput lucrarile, la 29 august 1931. Doi localnici, maistri zidari, si-au luat sarcina sa urmareasca si sa aplice planurile arhitectului si au facut-o ireprosabil. 29 de sateni s-au oferit carutasi, carand materiale, dar ajutand, alaturi de alti 15 si la saparea temeliilor. La betoane si inaltarea zidurilor au lucrat 19 zidari, ajutati de 3 fierari si 2 varari, 8 dulgheri au ridicat schelele si au construit sarpanta, pe care tinichigiul Ion Nicolae a invelit-o cu tabla. Unii dintre acestia erau profesionisti, altii au invatat meseria chiar aici, pe santer. Si partea artistica a atras sateni mai indrazneti si mai talentati care nu facusera asa ceva niciodata. Doi dascali ai bisericii, I.Profirescu si N.Serbanescu dupa indelungate exercitii au sculptat catapeteazma, stranele si usile. Celalalt cantaret, Gheorghe Cepoiu, s-a improvizat zugrav, dar a facut-o cu atata pasiune si talent incat pictura nu marturiseste nicaieri pe amator. Lucrarile au durat 14 ani, mesterii trebuind sa munceasca si pentru existenta lor si a familiilor, adaugandu-se concentrarile, mobilizarile, razboiul. Edificiul oglindea stilul arhitecturii religioase de la jumatatea secolului trecut, cu mari fatade albe, cu suprafete de reliefuri diferite care permiteau jocuri de lumina si umbra. Sunt insa si suficiente elemente care dau identitate monumentului. Asa sunt nenumaratele volume, bine marcate atat in plan cat si in fatade sau acoperis, care se armonizeaza si se echilibreaza reciproc. Asa sunt cele trei turle egale amplasate astfel incat, din orice parte ai vedea cladirea, sa ti se para la fel de grandioasa si privirea sa-ti fie dirijata spre inaltimi. Asa este pridvorul, inchis pe trei parti si deschis in fata, sub trei arcade ce se sprijina pe patru capiteluri ale unor stalpi frumos lucrati, cei din margine avand deasupra arcadelor un ornament de caramida rosie, in forma de retea (vezi ziar PRAHOVA, nr.1510). Pe buna dreptate, in “Anuarul Arhiepiscopiei Bucurestilor” biserica din Izvoarele era calificata ca “ o catedrala a plaiului Teleajenului”. Tarnosirea bisericii a avut loc la 8 iulie 1945, transformandu-se intr-un mare eveniment cultural-religios. Slujba de sfintire a locasului a fost oficiata de un sobor de 108 preoti si 5 diaconi, condus de P.S.S. Atanasie, episcopul Ramnicului, vicar patriarhal. Au participat inalte fete bisericesti, patru ministri, oficialitatile judetului, intelectuali de frunte, peste 10.000 de localnici si de oaspeti (CFPV au pus, gratuit, la dispozitie patru garnituri cu 12 vagoane fiecare). Autorul acestor randuri, care s-a gasit, atunci, intre cei peste 300 de elevi si eleve de la scolile secundare ploiestene, mobilizati de caminul cultural “Voievodul Mihai”, n-a vazut niciodata atata lume adunata intr-un sat. Am reusit sa aud destul de bine cuvantarile care s-au rostit din pridvor, dupa slujba de tarnosire. In toate, arhitectul Socolescu a fost laudat si chiar omagiat pentru creatia lui. Printre ultimii a rostit si el un scurt cuvant in care a multumit preotului Gh.Iliescu pentru initiativa sa si pentru asiduitatea cu care a urmarit realizarea ei, si-a aratat admiratia pentru talentul, indemanarea, harnicia, perseverenta cu care izvorenii si-au ridicat biserica. A incheiat cam asa: “De acum incolo, acest sfant locas, va fi biserica satului Izvoarele, dar, la randul sau, Izvoarele, vor fi satul acestei biserici…”. Va fi stiut, va fi banuit marele mester Socolescu ca atunci asista pentru ultima oara la inaugurarea unei lucrari a sa ? O traditie populara vorbeste despre implicarea lui Socolescu si in ridicarea unei biserici la Tarculesti, comuna Gornet Cricov, dar nimic nu o dovedeste. In schimb, avem un alt edificiu religios cu dimensiuni remarcabile si aspect monumental realizat in satul Magula (comuna Tomsani). Pe la jumatatea perioadei interbelice, tanarul preot (nascut in 1902) Constantin Dumitru, licentiat in teologie a fost numit paroh, parohia cuprinzand si biserica filiala din Cioceni. Preotul, un fel de “Popa Tanda“ modernizat, si-a castigat repede enoriasii si a inceput sa activeze pentru indeplinirea unui vis al sau, crearea la Magula a unui centru spiritual cum nu exista in niciunul din satele din jur. A inceput sa stranga cu asiduitate fonduri si dupa cativa ani a socotit ca poate porni treaba. Cum auzise ca cel mai mare arhitect din judet este Toma T. Socolescu, l-a abordat, s-au tocmit, i-a spus ca vrea ceva deosebit si marele mester i-ar fi raspuns: “Parinte, eu nu proiectez decat catedrale“ pe jumatate in gluma, pe jumatate in serios. Contractul s-a incheiat, planurile s-au intocmit, lucrarile au inceput. Alaturi de preot a fost si Socolescu, asa cum promisese, a venit de cateva ori sa vada cum merg lucrarile, sa dea un sfat, sa corecteze, sa indrume. Alaturi de preot au fost si satenii care au oferit tot ce le-a stat in putinta: bani, munca multa, calificata si necalificata, mijloace de transport, materiale de constructie. Dupa cativa ani de eforturi, in acest sat pierdut in campie a aparut un complex arhitectonic. In noiembrie 1938, biserica cu hramul “Adormirea Maicii Domnului“ era complet terminata si a fost sfintita. Avea, intr-adevar, aspectul unei catedrale cu nenumarate volume, inchegate armonios. Planul acesta este bine marcat atat de fatade cat si in acoperisul fragmentat in opt portiuni, care se intretaie si uneori se suprapun. Edificiul este incoronat cu trei turle la fel de inalte, cu sectiune poligonala, cea de deasupra naosului fiind mai larga (diagonala aproape dubla). Ferestrele lungi si inguste, ornamentele fine de sub pazie, inlocuite in fatada cu ocnite pictate, pridvorul practicat in nartexul puternic, cu deschiderea lui trilobata, cu cele doua coloane scunde, groase cu capiteluri bogate, dau o personalitate anume locasului. Un an mai tarziu, in toamna anului 1939, a fost inaugurata si casa parohiala, ridicata tot cu banii satenilor. Desi niciun document nu atesta ca ar fi opera lui Socolescu, frumusetea si prestanta ei ne fac sa credem ca marele arhitect a contribuit macar cu cateva sfaturi si indrumari date antreprenorului. Restul complexului s-a datorat actiunii preotului si enoriasilor lui.
Paul D. POPESCU
