La sfarsitul saptamanii trecute, in foaierul Casei Tineretului, reprezentanti ai lumii medicale din Campina si din alte localitati prahovene au uitat de criza economica, de reducerile salariale si de situatia nefericita a sistemului sanitar romanesc, pentru a se bucura impreuna de incheierea unui alt an de activitate, poate cel mai dificil din intreaga perioada postdecembrista. Socializarea purtatorilor de halate albe a fost puternic stimulata de o atmosfera destinsa, transformata adesea intr-una incendiara, din care nu au lipsit muzica buna (formatiile Alessis si The Sixteens), evolutii ale unor dansatori profesionisti (Baletul “Roua”), un concurs in urma caruia a fost aleasa Miss Craciunita, dar si un concurs pentru desemnarea celor mai buni dansatori dintre participanti.
Intrecerea din urma a fost castigata de consilierul municipal Lucian Cercel si de partenera sa (care nu i-a fost decat partenera de dans, partenera de viata incurajandu-l frenetic de pe margine). Ca la precedentele sapte editii, si in acest an balul a fost organizat de Fundatia Medi’s, cel mai important centru medical privat din localitate, cu ajutorul unor fonduri alocate de la bugetul local si al unor sponsorizari. Directorul fundatiei organizatoare, medicul Calin Tiu (ex-managerul Spitalului Municipal), a fost, ca si altadata, sufletul petrecerii si un amfitrion fara cusur. Consilierii municipali au fost prezenti in numar mai mare decat la editia din 2009, participarea fiind mai numeroasa si din partea cadrelor medicale. In afara de personalul din cele doua spitale campinene, au participat si cadre medicale din alte spitale prahovene, ba chiar si din alte judete. In total, aproximativ 300 de “halate albe” au dansat si au petrecut pana spre dimineata, intr-un eveniment devenit, de mult, traditie si asteptat cu un mare interes la fiecare sfarsit de an.
Adrian BRAD