Ecaterina BASSARABESCU (I)
Ecaterina I.A. Bassarabescu a fost perceputa in Ploiesti ca o femeie inteligenta, cultivata, spirituala, vesela si optimista, o foarte buna gospodina si o excelenta gazda. A fost socotita “jumatatea “ perfecta a unui cuplu respectabil si respectat, foarte simpatizat in oras.
Dar n-a fost numai atat. Era fiica unui cetatean notabil al orasului, Temelie Dinescu (1839-1904), om destept, scolit, cinstit, lansat in comert si ajuns foarte repede, mare negustor de bacanie. S-a casatorit cand se apropia de varsta de 40 de ani cu Maria Oprea-Petcu si si-a facut casa pe straduta care-i va purta numele, colt cu Calea Bucuresti. Dar, la 19 august 1981, i-a murit de tifos exantematic, fiul, care nu implinise inca doi ani. Durerea i-a fost nespus de mare, dar a avut curand o mare consolare. La inceputul lunii noiembrie, deci peste numai cateva saptamani, sotia i-a daruit o fiica. Au botezat-o Ecaterina, dupa numele sfintei care urma sa fie praznuita peste putin timp si au indragit-o ca pe lumina ochilor.
Ecaterina Dinescu a crescut deci intr-o casa indestulata si a fost rasfatata de niste parinti cu mult bun simt, care au facut ca “cei sapte ani de acasa” sa fie foarte productivi. Intre timp, tatal ei devenea tot mai cunoscut in oras, tot mai respectat. Membru consecvent al Partidului Conservator, fara sa aiba fanatismul altora, sprijinea, mai ales material, organizatia de Prahova. Mai tot timpul a fost consilier comunal, iar timp de un an (1888-1889) a fost primar al orasului. Desi a facut multe lucruri remarcabile pentru urbe, a demisionat din cauza neintelegerilor cu consilierii.
Din copilarie, Ecaterina a fost convinsa ca trebuie sa se poarte in asa fel incat “sa nu-si faca tatal de rusine”. Parintii ei au facut tot ce se putea in vremea aceea pentru instruirea si educarea ei. Si-a inceput invatatura la Ploiesti, la pensionul Angelescu si si-a continuat-o in pensioanele bucurestene renumite, cum era Institutul Pompilian.
Poate ca a dorit sa mearga, sa studieze in invatamantul superior, dar probabil ca parintii au convins-o ca nu se cade ca o fata de familie buna si cu stare sa mearga la facultate. A revenit, deci, in familia ei ploiesteana continuandu-si instruirea cu cartile si revistele romanesti si straine.
Nu a fost nicio participanta foarte activa la viata mondena a orasului. A avut, desigur, cateva cereri in casatorie pe care le-a refuzat. Dupa ce a implinit 20 de ani, parintii au inceput sa se ingrijoreze si au inceput sa-i caute un sot. Venise in oras atunci, la Liceul “Sfintii Petru si Pavel”, transferat de la Focsani, un profesor de geografie Ioan Al. Bassarabescu. Giurgiuvean prin nastere, trecut prin liceu si universitate la Bucuresti, era tanar inca, manierat, serios, cult, spiritual, dar destul de retras si timid. Omul avea idei conservatoare mai vechi, poate, chiar la venirea lui aici era inscris in Partidul Conservator. Oricum, foarte curand dupa sosire, il gasim activand in Clubul Conservator, al carui presedinte era Temelie Dinescu. Cei doi s-au apropiat si, dupa un timp, Dinescu a inceput sa-l invite pe tanar la masa in familie. Vizitele au devenit tot mai dese si mai lungi, o adevarata placere pentru toata lumea. Caterina era frumusica, spirituala, recita frumos in frantuzeste, canta binisor la pian si citea enorm. In plus era o tanara cu mult bun simt, buna gospodina si foarte chibzuita si (de ce n-am spune ?) si cu o zestre bunicica.
Paul D.POPESCU
