PNL Prahova spune NU „magazinelor de vise”
Necesitatea restrangerii activitatii magazinelor in care sunt comercializate plantele etnobotanice i-au determinat si pe cei din viata politica sa ia atitudine, in mod special pe cei tineri. Concret, acum doua zile, Clubul Studentesc Liberal, impreuna cu Organizatia Tineretului Liberal din Ploiesti au organizat, in fata Universitatii “Petrol-Gaze” Ploiesti, o actiune care a constat in distribuirea de fluturasi prin intermediul carora tinerii erau avertizati cu privire la pericolul la care sunt supusi in eventualitatea in care vor consuma produse etnobotanice.
Dermersul liberalilor a plecat de la faptul ca, in continuare, consumul de produse procurate de la magazinele de vise a devenit o grava problema in Romania, carora tot mai multi tineri le cad prada, punandu-si, astfel, sanatatea in pericol.
Monica Macovei doreste „curatarea partidului”
Euroaparlamentarul PDL Monica Macovei a declarat ca va solicita introducerea in statutul PDL a unor criterii de integritate si competenta pentru promovarea in functiile publice, dar si “curatarea partidului”. Monica Macovei a spus ca in urma organizarii, la Bucuresti, a unei conferinte internationale pe tema coruptiei si a integritatii partidelor de dreapta din Europa Centrala si de Est, a fost adoptata o rezolutie prin care participantii au cerut tuturor partidelor de dreapta sa promoveze criterii de integritate si de competenta in accesul la functiile publice si in ierarhia din interiorul acestor partide. “Aceasta rezolutie va ajunge foarte repede si la PDL si, personal, voi continua ceea ce am inceput de foarte mult timp, adica introducerea in statut a acestor criterii de integritate si curatarea partidului”, a declarat Macovei. Intrebata ce va face in cazul in care nu va reusi sa introduca in statutul PDL criteriile de integritate, Monica Macovei a spus ca ea va sustine aceste criterii, iar “problema este cum vor raspunde public si in fata electoratului” cei care vor refuza propunerea sa. Macovei a mai spus ca, la conferinta internationala, s-a discutat despre cum s-ar putea “scapa” de clientela politica, de acele persoane care nu sunt competente sa faca fata in functii publice, dar sunt primite in partid si despre situatii in care persoanele care finanteaza partidele politice asteapta sa fie numite pe functii publice sau sa aiba contracte cu statul, dupa ce partidele respective castiga in alegeri.
Fostul ministru al Muncii – ales deputat
Fostul ministru al Muncii Mariana Campeanu (PNL) a castigat alegerile partiale pentru Camera Deputatilor in Colegiul nr. 3 Hunedoara, a anuntat, ieri, Biroul Electoral Judetean (BEJ) Hunedoara. Potrivit reprezentantilor BEJ Hunedoara, Mariana Campeanu a castigat clar alegerile cu 8.738 de voturi dintre cele 25.069 voturi valabil exprimate, pe locul doi situandu-se reprezentantul PDL Daniel Raducanu, care a adunat 7.339 de voturi. Alegerile din Colegiul nr. 3 pentru Camera Deputatilor in judetul Hunedoara au fost supravegheate de o echipa a Serviciului de Transmisiuni Speciale, coordonata de catre seful acestuia, generalul Marcel Opris, fiind folosit, in premiera, in alta parte decat in Capitala, un soft care sa impiedice votul multiplu. Opt candidati – patru din partea unor partide parlamentare, doi de la formatiuni politice neparlamentare si doi independenti – si-au disputat postul de deputat, ramas vacant in urma decesului lui Ioan Timis, in luna august a acestui an.














