Ziua de 30 nioembrie este sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei. Ea are o semnificatie aparte pentru poporul roman. Sfantul Andrei este cel care a botezat primii crestini pe teritoriul tarii noastre, fiind considerat patronul spiritual al romanilor. Conform unor ritualuri stravechi, de ziua Sfintului Andrei era celebrat Anul Nou al dacilor, motiv din care aceasta zi mai este numita si “Ziua lupului” (dupa simbolul dacic al lupului). In unele regiuni ale tarii sarbatoarea se numeste “Luparia”.
Deoarece legatura intre spirite si teluric este foarte puternica in noaptea de Sfantul Andrei (29 spre 30 noiembrie), se spune ca atunci se pot afla secrete, se dezvaluie crime si furturi. Pentru a intra in taina lucrurilor, exista un ritual ce presupune mersul in cimitir in miez de noapte cu un vas nou cu apa sfintita, cateva lumanari si niste banuti de argint, iar dupa ce vasul se pune pe un mormant parasit si se spun cateva rugaciuni, se poate vedea in apa adevarul dorit.
Pentru protejarea caselor, femeile arunca prin curte bucati de paine astfel incat strigoii sa nu fie tentati sa intre in casa; ele intorc paharele, canile si oalele cu gurile in jos ca spiritele malefice s anu se adaposteasca la interior. Contra varcolacilor se agata funii cu usturoi la usile caselor. Animalele sunt sfintite cu un fir de busuioc in mancare sau cu o picatura de aghiasma in apa.
De Sfantul Andrei, fetele nemaritate isi pot vedea ursitul in vis daca isi pun busuioc sub perna. Mai exista un ritual al ursitului ce implica oglinzi in loc de busuioc. Fata dezbracata se asaza intre doua oglinzi, cu cate o lumanare in fiecare mana; ea priveste atent in oglinda din fata, in timp ce barbatul predestinat i se arata in spate, in cealalta oglinda.
In unele regiuni din Oltenia, copiii rup ramuri tinere din pomii fructiferi si le pun in apa si la caldura pentru a inmuguri, iar de Sfantul Vasile fac din ele sorcove cu care merg la sorcovit.
Tot de Sfantul Andrei se face si prognoza meteorologica pentru anul urmator. Potrivit traditiei, sunt necesare 12 cepe, fiecare semnificand cate o luna a anului, care se duc in podul casei de Sfantul Andrei si se lasa acolo pana in ajunul Craciunului. Atunci ele se taie pe din doua si se interpreteaza: cele care s-au stricat simbolizeaza luni cu precipitatii, iar cele care au incoltit sunt luni bune pentru agricultura.
Graul pus la incoltit in noaptea Sfantului Andrei este si el plin se semnificatii: un grau frumos (verde si inalt) de Anul Nou prevesteste un an bun, roditor si sanatate pentru proprietarul sau.
www.ele.ro