Deputatul PNL Dan Motreanu, chestor al Camerei Deputatilor, a declarat ca parlamentarii liberali prefera sa li se taie ziua de munca decat sa accepte compromisul ca Roberta Anastase sa fie presedintele celei mai reprezentative institutii a democratiei romanesti. El a aratat ca este curios sa afle care ar fi articolul si temeiul regulamentar in baza carora se va opera taierea indemnizatiei deputatilor din opozitie. Secretarul Camerei Deputatilor Sever Voinescu a declarat, miercuri, ca la sedinta Biroului Permanent al Camerei au fost prezenti doar reprezentantii PDL si ai UDMR, precizand ca parlamentarilor care au absentat de la lucrarile acestui for legislativ li se vor taia indemnizatia. Sever Voinescu a aratat ca la reuniunea Biroului Permanent s-a discutat despre sanctionarea deputatilor care absenteaza de la lucrarile Camerei, prin taierea diurnei pentru fiecare zi de absenta nemotivata. El a precizat ca prezenta deputatilor se face in functie de apelul nominal, iar atunci cand nu a fost apel nominal, in functie de condica de prezenta. Potrivit Regulamentului Camerei, parlamentarilor care absenteaza de la lucrari li se taie a 21-a parte a diurnei pentru fiecare zi de absenta nemotivata.