Peste jumatate dintre romani reusesc cu greu sa-si acopere cheltuielile curente si aproape unul din patru are datorii, potrivit indicelui de incredere a populatiei masurat de Barometrul de Incredere a Consumatorului realizat de compania de cercetare a pietei GfK.
Cu toate acestea, indicele de incredere inregistreaza o usoara imbunatatire fata de lunile anterioare.
Daca in iulie, cea mai “neagra” luna a anului din punct de vedere al increderii in situatia financiara a familiei lor, aproape trei sferturi dintre romani considerau ca aceasta este mai rea decat cu 12 luni in urma, in primele doua luni de toamna au aparut semnele unei usoare imbunatatiri -numai 7 din 10 dintre cei chestionati manifesta acelasi sentiment negativ.
Mai mult, in privinta perspectivelor financiare, putin peste jumatate dintre romani spun ca se asteapta la o inrautatire. Si la acest capitol se remarca o tendinta pozitiva fata de lunile iunie si iulie cand pesimismul romanilor se afla la cote maxime, aproape doua treimi declarand, la acel moment, ca vad o inasprire a acestei situatii in urmatorul an. Numai 9% spera ca situatia lor sa se imbunatateasca in urmatorul an si 33% se asteapta sa ramana la fel ca in prezent.
Perioada actuala nu pare a fi una favorabila economisirii, conform sursei citate. Mai mult de 8 din 10 romani spun ca nu intentioneaza sa puna bani deoparte in urmatorul an. Dupa doi ani de la declansarea crizei economice, intentiile de achizitie a unui automobil sau a unei locuinte scad si ele de la un trimestru la altul: 9%, respectiv 4%. Un procent ceva mai ridicat (15%) intentioneaza totusi sa investeasca in imbunatatirea locuintei: cumpararea unei centrale pentru incalzire sau a unor noi obiecte sanitare.