La data de 03.10.2012, în jurul orei 10:00, poliţiştii ploieşteni de investigaţii criminale au fost sesizaţi telefonic cu privire la faptul că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute au pătruns în punctul de lucru al S.C. Grup Transport Feroviar S.A. Bucureşti, situat pe B-dul Petrolului, şi au agresat unul dintre agenţii de pază. În urma cercetării locului faptei, poliţiştii au stabilit că, în jurul orei 1.30, în curtea acestei societăţi a fost surprins un tânăr necunoscut, pe care agenţii de pază au încercat să-l prindă. Pentru a-şi asigura scăparea, acesta a aruncat cu pietre, lovindu-l pe unul dintre ei, după care a fugit printr-o gaură din gardul împrejmuitor al societăţii. Ulterior, din interior a fost reclamată sustragerea a 12 metri de ţeavă de cupru de la instalaţia de încălzire a clădirii.
În scurt timp, a fost identificat făptuitorul, în persoana lui Florin D., de 18 ani, din Ploieşti, în cauză fiind efectuate acte premergătoare în vederea începerii urmăririi penale faţă de acesta, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, făptuitorul fiind în prezent fugit de la domiciliu.