Pe un teren viran aparţinând Consiliului Local, poliţiştii din Slănic au prins în flagrant 5 bărbaţi din localitate, cu vârste cuprinse între 34 şi 56 de ani, care tăiau două grinzi metalice de la un pod dezafectat, pe care urmau să le încarce şi să le transporte cu o autoutilitară găsită la faţa locului. Din primele cercetări s-a stabilit că cei cinci au fost angajaţi de către Eugen B., de 31 de ani, din Boldeşti-Scăieni, ca să taiee şi să transporte respectivele componente metalice la un centru de fier vechi, urmând să fie plătiţi ulterior pentru munca prestată. Cele două grinzi metalice aparţin Consiliului Local Slănic şi au fost ridicate şi predate unui reprezentant al Primăriei Slănic. Celor şase persoane li s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat.