Conform calendarului care vizeaza organizarea si desfasurarea alegerilor pentru Camera Deputatilor si Senat din data de 9 decembrie 2012, astazi vor fi alesi presedintele si loctiitorul Biroului Electoral Judetean (BEJ) Prahova. Cele doua persoane urmeaza sa fie alese din randul judecatorilor care au fost desemnati ieri, prin tragere la sorti, organizata la Tribunalul Prahova, sa faca parte din BEJ Prahova. Este vorba despre Alina Pavel Anton – vicepresedinte al Tribunalului Prahova, si despre judecatorul Oliviu Sologon, presedintele Sectiei I Civile, de la Tribunal, precum si despre judecatorul Gabriel Ionescu – din cadrul Sectiei a II a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal. Conform calendarului mentionat, pana cel mai tarziu la data de 9 noiembrie a.c., pe baza de proces-verbal, componenta BEJ Prahova se va completa cu reprezentanti ai partidelor politice parlamentare, ai aliantelor politice si ai aliantelor electorale care vor avea candidati la alegerile parlamentare.
Pentru scrutinul din 9 decembrie, la fel ca si in cazul referendumului din data de 29 iulie a.c., conform prevederilor legale, nu vor mai fi desemnati si presedinti pentru fiecare birou electoral din cele 104 localitati prahovene, asa cum s-a intamplat la alegerile locale din 10 iunie a.c. Cu 15 zile inainte de data votarii, prin tragere la sorti, la Tribunalul Prahova, in sedinta publica, vor fi desemnati – dintre magistrati si juristi din judet – presedintii sectiilor de votare si loctiitorii acestora.
Reamintim ca la referendumul de acum doua luni pentru demiterea presedintelui Romaniei, la nivelul judetului au fost organizate 615 sectii de votare. Pentru alegerile parlamentare de la inceputul lunii decembrie, sectiile de votare vor fi concentrate in cadrul colegiilor parlamentare, in Prahova fiind vorba despre 12 colegii pentru Camera Deputatilor si cinci colegii pentru Senat. Luna viitoare urmeaza sa fie comunicat si numarul de alegatori inscrisi in listele permanente ale fiecarui colegiu parlamentar.
Depunerea candidaturilor – operatiune care va trebui sa se faca la BEJ Prahova – va incepe pe data de 30 octombrie, pe 7 noiembrie urmand sa fie constatata ramanerea lor definitiva. In ceea ce priveste campania electorala, aceasta va debuta cu o luna inainte de prezenta electoratului la urne, respectiv pe data de 9 noiembrie.
N.DUMITRESCU