În cursul zilei de ieri, ofiţerii de investigare a fraudelor au definitivat cercetările cu privire la trei cetăţeni englezi, cu vârste cuprinse între 50 şi 71 de ani, având calitatea de asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale, respectiv persoană împuternicită să reprezinte aceeaşi societate, persoane care – în perioada ianuarie 2009 – septembrie 2011, au reţinut dar nu au virat impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, cauzând astfel bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 2.717.802 lei.
Având în vedere aceste fapte, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de cei trei sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 6 din Legea 241/2005.

La aceeaşi dată au fost definitivate cercetările şi s-a propus trimiterea în judecată a lui Gheorghe P., din comuna Bălţeşti, şi Gabriela D., din Şirna, pentru săvârşitea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals.
În fapt, s-a reţinut faptul că, la data de 05.03.2008, cei doi au solicitat şi obţinut câte un credit bancar în valoare totală de 10.760 euro, utilizând documente falsificate (adeverinţe de salariu, carnete de muncă) care le atestau calitatea de salariaţi la o societate comercială.