Marţi, un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploieşti, s-a sesizat că în zona Mihai Bravu, respectiv incinta şantierului dispus în parcarea blocului 60E, de pe strada Cornăţel din Ploieşti, un tânăr a sustras o bormaşină.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că D. Mihai, de 15 ani, a sustras bunul respectiv, profitând de neatenţia muncitorului care îl utiliza la renovarea apartamentului. De asemenea bormaşina a fost evaluată într-o primă fază la suma de 1200 lei, acesta aparţinând societăţii S.C. TEAM SKY COATING PLOIEŞTI.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate fiind restituit reprezentantului părţii vătămate.
Celui în cauză i-au fost întocmite documente de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Dosarul cu documentele întocmite va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiesti pentru continuarea cercetărilor.