Din anul 2000 viseaza Valea Slanicului sa inceapa lucrarile de alimentare cu gaze. Iar acest lucru nu s-a intamplat nici astazi. De cateva ori s-a zis hop inainte de a se trece puntea. Prima data era interesat de investitie un neamt, apoi un italian, iar la urma un patron roman. De fiecare data autoritatile s-au aprins, declarand afacerea ca si incheiata. Si tot de fiecare data seriosul investitor si-a luat talpasita. A fost creat un parteneriat, a fost desemnat coordonatorul de proiect si ordonatorul de credite – Primaria Varbilau – s-a infiintat chiar o societate comerciala, cu un actionar majoritar, Consiliul Judetean. Prin 2003 sau 2004 – a trecut timp si primarii nu-si mai amintesc istoricul – proiectul de alimentare cu gaze a Vaii Slanicului a fost atasat la un altul mai mare, conceput pentru sudul judetului. Alaturi a venit si Valea Cricovului. S-a infiintat alta societate comerciala, cu actionari multi – in jur de 28 de primarii si Consiliul Judetean – iar putin mai tarziu actiunile Gaz Muntenia au fost preluate ca si actionar majoritar, de o firma din Bucuresti. Aceasta a facut un pic mai mult, in sensul ca a participat la o mascarada de deschidere de santier, in toiul campaniei pentru alegerile parlamentare si prezidentiale din 2004. Imediat, evident, lucrarile au incetat. In 2006, se pare ca firma din Bucuresti si-a luat seama si un alt patron, de fel prahovean, este ispitit sa preia uriasul proiect. Nu e insa nimic sigur. Ori cel putin asa spune coordonatorul proiectului de pe valea Slanicului, primarul Ion Ionita. Pana una alta, insa, stim ca s-au cheltuit niste bani; 250 milioane, in 2000, pentru studiul de prefezabilitate si aproximativ 2 miliarde de lei, studiul de fezabilitate si proiectul in sine. Bani publici, fireste. Daca mai adaugam sume similare ca valoare consumate pentru documentatiile intocmite pentru Valea Cricovului si sudul judetului, aflam cam si pe unde s-au irosit miliardele judetului. Si in mod sigur vor urma – daca investitia va purcede vreodata – alte miliarde, fiindca proiectul se cade a fi reactualizat, apoi e nevoie de alte avize, care costa si ele.
Maria BOGDAN














