La începutul toamnei, după un traseu de 50 de kilometri, care are ca punct final aerodromul Şirna din Prahova, mai mulţi biciclişti vor putea zbura în jurul Capitalei. Sâmbătă, 1 septembrie, va avea loc prima întâlnire aero-ciclistică din România. Comunitatea bicicliştilor va pedala pe un traseu de 50 de kilometri, din Bucureşti până în Prahova, la Aerodromul Şirna. Aici, după un drum care îi va solicita fizic, biclicştii vor putea servi un gulaş la ceaun oferit de gazde, vor putea să bucure de aerul curat şi rece al pădurilor din zonă, vor putea socializa cu piloţii şi chiar zbura gratuit, participând la o tombolă organizată special pentru eveniment.
Competiţia se adresează oricărui pasionat al sportului pe două roţi, iar plecarea spre aerodrom va avea loc sâmbătă dimineaţa la ora 8.00, din Piaţa Presei, de unde se va pedala către Şirna.