
• Unul este avocat, celalalt… seful Comisiei de Urbanism
• Motivul sanctiunilor: ferestre inspre curtea vecinilor si un cotet pentru porumbei
Chiar daca populatia Campinei a scazut, in ultimul deceniu, cu trei mii de locuitori, cel de-al doilea municipiu al judetului s-a imbogatit cu numeroase cladiri, ridicate in acest rastimp. Din pacate unele dintre ele nu au reusit sa depaseasca stadiul de santier, constructorii taraganand nepermis de mult lucrarile. In pofida aspectului urbanistic dezolant, ne-am gandit ca, in toata aceasta situatie neplacuta, ar putea exista si o parte buna: imbogatirea bugetului local cu sumele varsate in urma amenzilor aplicate pentru nerespectarea disciplinei in constructii. Interesandu-ne la Primarie, am aflat ca inspectorii compartimentului Urbanism au aplicat, anul trecut, 20 de amenzi contraventionale, a caror valoare totala se ridica la 26.000 RON. Cele mai multe s-au dat pentru ridicarea unor imobile fara autorizatie de construire, mai putine sanctiuni fiind acordate ca urmare a nerespectarii documentatiilor tehnice vizate. Ce ne-a atras atentia a fost faptul ca, printre cei amendati (cu cate 10 milioane de lei vechi fiecare) s-au numarat si cei doi consilieri municipali democrati, Elvis Arghir si Valentin Chiriacopol. Primul dintre ei, cunoscut ca unul dintre cei mai inversunati contestatari ai primarului Horia Tiseanu, considera ca amenzile reprezinta o razbunare a edilului-sef: “Eu am fost amendat, pentru ca am construit, in curtea firmei mele, o biata voliera pentru porumbei. Intr-adevar, nu am avut autorizatie de construire, dar am ridicat acest cotet pentru porumbei chiar la marginea orasului, in mare graba, fortat de o vreme nefavorabila, cu gand sa obtin autorizatia ulterior. Am mai intarziat putin, uitand o vreme de autorizatie, mai ales ca era o constructie neinsemnata. Sunt sigur ca primarul a vrut sa-mi plateasca o polita pentru numeroasele critici pe care i le-am adus in Consiliul Local. Inspectorii pe care i-a trimis pe capul meu au plecat imediat cum au vazut voliera, declarand ca nu au putut contacta nici un reprezentant al firmei, desi erau destule persoane la acel moment in incinta societatii. Amendat a fost si colegul meu de partid, consilierul Valentin Chiriacopol, cu toate ca avea autorizatie de construire. Consider ca toata treaba a fost o rafuiala a primarului cu consilierii din PD.” Primarul exclude cu hotarare ipoteza unei rafuieli politice, declarandu-ne: “I-am amendat conform legii. Consilierul Valentin Chiriacopol avea autorizatie, dar nu a respectat documentatia tehnica pe baza careia a obtinut-o. Concret, a amplasat niste ferestre termopan cu vedere spre curtea unui vecin, desi nu exista distanta legala pana la gardul acestuia, si cu toate ca se intelesese cu vecinul sau sa puna in locul ferestrelor caramizi din sticla mata. Acesta din urma, ulterior, l-a tot reclamat, iar cei de la Urbanism au fost nevoiti sa actioneze. Nu-i nici o razbunare, domnule. Sa respecte legea, ca nu sunt deasupra ei. Mai ales ca Arghir e seful comisiei de Urbanism din Consiliul Local, iar Chiriacopol este avocat”.
Adrian BRAD














