Dacă anul școlar ar începe mâine, nici măcar 18% dintre micuții înscriși la clasa pregătitoare nu ar avea bănci în care să învețe. Potrivit reprezentanților Inspectoratului școlar, mobilierul necesar pentru aceste clase va sosi la sfârșitul lunii august. Deocamdată, există seturi de mobilier cu mășuță și scaun pentru 848 de elevi din cei peste 4700 care vor intra în toamnă la pregătitoare. În Prahova, 147 de școli au înființat clasa 0. Până acum, doar 24 dintre ele au reușit să adapteze grupurile sanitare pentru copiii de până în 6 ani. Dacă în cazul mobilierului banii sunt asigurați de Ministerul Educației, în privința grupurilor sanitare unitățile școlare trebuie să găsească soluții financiare proprii.