Peste o mie de sanctiuni date firmelor de paza

In ultimele trei luni (mai, iunie, iulie), politistii IGPR specializati in sisteme de securitate au verificat aproximativ 11.000 de societati de paza a valorilor, iar in urma neregulilor constatate au fost aplicate un numar de 1.200 de sanctiuni contraventionale. Controalele oamenilor legii au urmarit, in special, prevenirea si combaterea furturilor din cadrul obiectivelor si al sediilor care manipuleaza si depoziteaza valori, respectiv adoptarea unor masuri si punerea in legalitate a celor care nu respecta prevederile in domeniu.
In intervalul amintit au fost controlate unitati postale, casierii ale unor furnizori de servicii, statii si unitati de distribuire a carburantilor, case de amanet etc.

Absorbtia fondurilor europene ramane tot scazuta

“Absorbtia fondurilor de la Uniunea Europeana, desi s-a imbunatatit in prima jumatate a anului in curs, fata de aceeasi perioada a anului trecut, ramane mai degraba scazuta. Chiar daca acestea reprezinta surse pentru investitii in anumite sectoare din Romania, este de mirare ca nu au fost accesate”, a spus seful delegatiei FMI, Erik de Vrier. Acesta a mai precizat: „De exemplu, dezvoltarea infrastructurii in Romania este conditionata de atragerea fondurilor europene, iar noi credem ca este momentul sa fie acordata o mai mare atentie acestui sector. Pentru aceasta, insa, este necesara o coordonare foarte buna intre toate ministerele implicate. Sper ca pana la sfarsitul acestui an, Romania sa atraga finantarea Uniunii, astfel incat, incepand cu anul 2014, sa se poata vorbi despre o infrastructura moderna, asa cum se regaseste in tarile dezvoltate din Europa”.

Oportunitatile pentru dezvoltarea rurala, in dezbatere nationala

In perioada 12-13 septembrie a.c., Unitatea de Sprijin a Retelei Nationale de Dezvoltare Rurala va organiza o conferinta nationala privind provocarile si oportunitatile in dezvoltarea rurala pentru perioada 2014 – 2020.
Organizatorii isi doresc ca intalnirea din septembrie sa fie un prilej de informare si de dezbatere asupra oportunitatilor de dezvoltare rurala pentru perioada 2014-2020. De asemenea, cu acelasi prilej, in cadrul workshopurilor vor fi dezbatute teme referitoare la asocierea fermierilor si, totodata, la angrenarea tinerilor agricultori in aceasta activitate.
Prelegerile vor fi tinute atat de catre speakeri romani, cat si straini, experti in domeniu.