Jucatoarea ploiesteana de tenis, Madalina Gojnea, s-a calificat in turul 2 al turneului de simplu de la Kazan, din Rusia, dotat cu premii in valoare de 50.000 de dolari. Romanca a trecut, in prima faza, de Ksenia Palkina, din Kurdistan, care se afla pe locul 467 in clasamentul mondial. Gojnea a invins-o in 3 seturi, 7-5, 4-6, 6-3, si s-a calificat in turul 2. Aici, va da piept, astazi, cu Ilona Kremen, din Belarus.

Gojnea a debutat luni la turneu, in cadrul probei de dublu, alaturi de Raluca Olaru, cele doua jucatoare romane castigand partida din primul tur, disputata impotriva echipei formate din Pemra Ozgen (Turcia) si Lina Stanciute (Lituania). Scorul a fost 6-4, 6-3 pentru Gojnea si Olaru, care vor intalni, in sferturile de finala, a doua favorita la castigarea trofeului, perechea ucraineana Valentyna Ivakhnenko/Kateryna Kozlova, care a trecut in runda inaugurala, cu scorul de 6-2, 6-3, de cuplul ruso-ucrainean Eugeniya Pashkova/Anastasiya Vasylyeva.