O lectie pe care trebuie sa o invatam de la Sfanta Fecioara Maria
Ziua de 15 august, aleasa si consfintita de Biserica intru Adormirea Maicii Domnului, s-ar parea, dupa numirea ei, a fi o zi de intristare si de mare mahnire sufleteasca, intrucat ne amintim de trecerea din aceasta viata vremelnica a celei care a nascut pe Mantuitorul lumii, a celei care a aratat lumii intregi principiul inaltarii omului pe temeiul unei vieti pline de modestie, nevoi, ispite si tot felul de suferinte, principiul care a facut-o sa fie pilda tuturor. Cu toate acestea, azi, mai mult ca oricand, sufletele crestinilor sunt mangaiate iar inima e plina de bucurie, caci crestinatatea sarbatoreste, potrivit invataturii Bisericii, stramutarea din moarte la viata si de pe pamant la cer, a Sfintei Fecioare Maria. E o zi mare, e zi solemna, este ziua care aminteste fiecarui crestin invatatura ca incetarea vietii pamantesti constituie nasterea omului de bine, intr-o viata noua, vesnica si nepieritoare, acolo in ceruri, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin.
A cerceta, pas cu pas, momentele prin care a trecut sufletul Sfintei Fecioare si scara anevoioasa pe care Ea s-a ridicat la cea mai desavarsita curatenie si evlavie este o lectie pe care trebuie sa o invete orice crestin adevarat. Numai asa vom intelege ca doar aceia care umbla pe scara cea stramta si anevoioasa se vor invrednici de darurile ceresti si de cununile nepieritoare pentru vesnicie.
In persoana Sfintei Fecioare Maria, orice crestin poate sa vada simtamintele cele mai curate si virtutea cea mai desavarsita, eroismul, curajul cel mai statornic si de neintrecut.
Naste in saracie si in simplitate pastoreasca pe Cel care avea sa fie Povatuitorul celor dintru intuneric si din umbra mortii. Orfana si lipsita de mijloace materiale, abia aduce la templu ca dar de multumire pentru Unul Nascut Fiu al ei, o pereche de turturele si doi pui de porumbel.
Prigonita, caci a nascut pe Imparatul imparatilor, este nevoita sa fuga pe ascuns in Egipt, ca sa apere pe Cel care este viata si invierea noastra.
Pentru ca Sfanta Maria sa ajunga a fi vrednica de o fericire vesnica, avea sa treaca prin tot ce suferinta infatiseaza mai strasnic si mai crud in omenire. Era, prin urmare, hotararea lui Dumnezeu, fara voia caruia niciun fir de par din capul nostru nu se clinteste, ca Fecioara Maria sa ia parte la jertfa cea infricosata de pe cruce, sa ia parte la calvar. La picioarele crucii, nimeni nu mai fericeste pe Fecioara Maica a Celui adapat cu otet si fiere.
Mai inainte sa fie incoronata ca Imparateasa a cerului, a fost nevoita sa indure cununa spinoasa a durerii ca si Fiul ei. Fara mangaiere, fara incurajare, astupandu-si urechile la cuvintele batjocoritoare adresate de oameni Fiului ei, neputand nici sa moara, nici sa traiasca, da dovada de un curaj extraordinar: „Desi rabzi rastignirea, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu” – spunea Sfanta Fecioara. Cu trecerea din aceasta lume fatarnica si vicleana, numele Sfintei Fecioare Maria ia alt rol. Toate nenorocirile si intristarile sale personale se duc, pier. De acum inainte, virtutea si slava incep sa rasara si apoi sa straluceasca in toata splendoarea lor.
De aceea, daca se simte cineva necajit, nedreptatit, batjocorit sa-si aduca aminte de Sfanta Fecioara Maria si de necazurile ei. Sa invete de la ea rabdarea si sa infrunte curajos greutatile, cu gandul ca ea a sters toata lacrima. Cautati sa fiti modesti, dar, mai presus de toate curati cu inima; nu cartiti, ci aduceti-va aminte ca datoriile crestinesti privesc tot atat de bine pe cel sarac, ca si pe cel avut.
Astazi, Sfanta Fecioara Maria este in cer intru slava, dar bunatatea ei nu ne-a parasit; puterea ei s-a marit pentru a inmulti binefacerile sale. Dragostea ei privegheaza asupra noastra si ne trimite iertare; ea usuca lacrimile noastre, ne incalzeste inima, umpland-o de mangaiere; ea ne fereste de cursele vrajmasului; ea se pogoara in casa celui sarac indulcindu-i suferintele; ea inveseleste pe batranul deznadajduit, aratandu-i fericirea cea vesnica.
Trebuie numai sa plecam genunchii inaintea icoanei ei cu respect, recunostinta si devotament zicandu-i: „Nu ne lasa Maicuta sa pierim pe cale, caci noi suntem fiii lacrimilor tale…”
Sa ne ridicam dar privirile de la cele de jos la cele de sus, unde Maica Domnului locuieste, si precum prin nori a adunat pe Sfintii Apostoli la ingroparea sa, tot asa va aduna si gandurile noastre imprastiate, daca vom urma caile sale si daca ne vom inchina cu credinta Fiului Sau si vom asculta de El, in veci de veci.
Preot Stefan Al.SAVULESCU
