Schimbarea la Fata a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos
La sase zile dupa ce a spus ucenicilor Sai: “Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea Imparatia lui Dumnezeu venind intru putere” (Matei 16, 28; Marcu 9, 1), Iisus ii lua pe Apostolii Sai preferati: Petru, Iacov si Ioan ; ducandu-i deoparte, urca pe un munte inalt – muntele Taborului in Galileea – ca sa se roage. El ii urca pe munte, ca simbol al inaltarii spirituale care, din virtute in virtute, duce la dragoste, virtute suprema care deschide calea contemplarii dumnezeiesti. “Si, pe cand se ruga, deodata, fata Sa deveni o alta, Se schimba si sclipi ca soarele, in timp ce hainele sale devenira stralucitoare, de un alb scanteietor, cum nu poate inalbi pe pamant inalbitorul” (Marcu 9, 3). Cuvantul lui Dumnezeu intrupat isi arata astfel stralucirea naturala a slavei dumnezeiesti, pe care o avea in El insusi si pe care o pastrase dupa Intruparea Sa, dar care ramanea ascunsa sub acoperamantul trupului.
