Toate clopotele din Regatul Unit, incepand cu celebrul Big Ben, vor bate timp de trei minute, astazi, incepand cu ora locala 08.12 (10.12 – ora Romaniei), pentru a celebra deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra. Numeroase biserici, institutii, cladiri ale Royal Navy, si britanici care detin clopotele si rutieri cu biciclete cu claxoane se vor alatura acestui “concert”. Initiatorul acestei manifestatii sonore, artistul si muzicianul Martin Greed, laureat al Turner Prize, si-a numit initiativa “Work N°1197″. El a avut nevoie de o autorizatie speciala pentru a include in manifestatie si Big Ben, marele clopot al ceasului din turnul de nord al Palatului Westminster din Londra. Ultima derogare dateaza de acum 60 de ani, circumstantele fiind cu totul altele, deoarece atunci era doliu national, dupa decesul regelui George VI, tatal reginei Elizabeth II. Jocurile vor fi deschise oficial de regina, in aceasta seara, in cadrul unei ceremonii pe stadionul olimpic.
120 de sefi de stat si guvern prezenti la ceremonie
Astazi, 120 de sefi de stat si de guvern sunt asteptati sa asiste la un spectacol grandios ce a costat 27 de milioane de euro, show conceput de cineastul Danny Boyle, regizorul filmului “Vagabondul milionar”, recompensat cu opt premii Oscar in 2009. Numarul personalitatilor este mai mare decat cel de la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, si de la JO de la Atena. Regele din Swaziland, Angelina Jolie si Michelle Obama se numara printre personalitatile asteptate la Londra pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de vara, programata astazi. Intre altii, cancelarul german Angela Merkel si premierul japonez Yoshihiko Noda se vor afla in tribunele VIP ale stadionului de la Londra cu o capacitate de 80.000 de locuri. Regina Marii Britanii insasi va deschide JO, dupa o receptie organizata la Buckingham in onoarea conducatorilor straini prezenti la eveniment. Printul William, sotia sa Kate, printul Harry, printul Charles si Camilla vor fi de asemenea prezenti. Insa participarea familiei regale nu se va limita la ceremonia de deschidere. William, Kate si Harry, “ambasadori” ai echipei olimpice britanice, vor asista la mai multe probe, la fel si Charles si Camilla. Prima doamna a SUA, Michelle Obama, va conduce delegatia tarii sale, in absenta probabila a presedintelui Barack Obama. Insa candidatul republican la presedintie, Mitt Romney, care face un turneu in strainatate, va fi prezent. Delegatia rusa va fi condusa de Dmitri Medvedev, insa Kremlinul a lasat sa se inteleaga ca presedintele Vladimir Putin s-ar putea deplasa la Londra pentru a umari concursul de judo. Premierul francez Jean-Marc Ayrault va fi de asemenea prezent, in timp ce presedintele François Hollande se va intalni cu sportivii francezi la 30 iulie.
Legenda fotbalului britanic David Beckham va participa la ceremonia de deschidere, desi nu face parte din lotul Marii Britanii pentru turneul de fotbal de la JO. Beckham a contribuit la campania de candidatura a Londrei pentru organizarea JO si chiar a fost unul dintre purtatorii flacarii olimpice. Insa personalitatile nu se vor afla doar pe stadion: la Londra vor fi organizate mai multe petreceri private, dintre care cea mai importanta poate fi considerata cea a cuplului Brad Pitt – Angelina Jolie, care va avea loc la Victoria and Albert Museum, in beneficiul unei fundatii ce promoveaza pacea (Sports for Peace). Fostul pugilist american Mohamed Ali este invitat de onoare si, conform presei locale, printul William si sotia sa Kate vor fi prezenti la eveniment, la fel ca si Catherine Zeta Jones, Lewis Hamilton si fratii Vitali si Vladimir Klitschko. La Jocurile Olimpice se vor inregistra si cateva absente notabile. Guvernul britanic, punand in aplicare sanctiunile europene impotriva presedintelui al-Assad, nu i-a acordat viza lui Mouwaffak Joumaa, presedintele Comitetului Olimpic Sirian, un general apropiat al regimului. Totusi zece sportivi vor purta culorile Siriei, teatrul unei represiuni sangeroase de peste un an.
Presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, care a declarat in luna mai ca vrea sa fie prezent la JO, insa a recunoscut apoi ca britanicii sunt reticenti, pare sa fi cedat. In schimb, regele din Swaziland, Mswati III, va fi prezent la competitia londoneza, in ciuda protestelor care au venit dupa participarea sa la jubileul reginei Marii Britanii.
JO, in cifre si date
Jocurile Olimpice inseamna, de mai bine de un secol, un efort logistic impresionant pentru tara organizatoare. Anul acesta, costul total s-a ridicat la peste 9 miliarde de lire sterline, iar numarul oamenilor care au permis ca Jocurile sa aiba loc trece de 200.000.
La editia din 2012 a JO vor participa 10.500 de sportivi din 202 natiuni. Olimpiada de vara are loc la Londra pentru a treia oara. Primele doua editii au avut loc in Capitala britanica in anii 1908 (2008 de sportivi din 22 natiuni) si 1948 (4.4104 sportivi din 59 natiuni). Pentru fiecare lira cheltuita in organizarea JO 1908, in 2012 s-au cheltuit 124.000. Costurile totale au fost de doar 75.000 de euro in 1908 si 600.000 de euro in 1948. Costul total al Olimpiadei din 2012 este estimat la aproximativ 9,3 miliarde de lire sterline.
200.000 de persoane au muncit pentru organizarea JO de la Londra, cam cat populatia orasului Oradea din Romania. Dintre acestea, aproximativ 70.000 au fost voluntari. 8.000.000 de ore de munca vor fi depuse de cei 70.000 de voluntari in timpul JO. Daca un om ar fi trebuit sa execute toate sarcinile, ar fi durat…912 ani.
Doar trei tari nu vor participa la JO – Vaticanul, Kosovo si Sudanul de Sud. Totusi, un atlet din Sudanul de Sud va participa ca independent la proba de maraton.
Stadionul olimpic are 80.000 de locuri, Centrul de sporturi acvatice – 17.500 de locuri, velodromul – 6000 de locuri. 300 de cladiri industriale au fost demolate pentru a face loc Complexului olimpic, 97% din materialul rezultat a fost refolosit la constructia Parcului Olimpic. Parcul Olimpic va fi transformat dupa incheierea JO, iar Londra va primi peste 10.000 de noi locuinte. 8000 de locuri de munca vor fi create in Londra in urmatorii 20 de ani ca urmare a gazduirii competitiilor. 4 miliarde de oameni de pe sase continente vor urmari la televizor JO. Doua transmisiuni live simultan vor fi disponibile pe YouTube pentru prima data in istoria JO. Centrul dedicat mass-media are o suprafata echivalenta cu 6 terenuri de fotbal si va gazdui peste 20.000 de jurnalisti, fotografi, cameramani si tehnicieni din intreaga lume. Cel mai scump bilet costa 2000 de euro si ofera cele mai bune locuri pentru ceremonia de debut. Majoritatea biletelor la JO costa 20 de euro, iar in total se estimeaza ca vor fi vandute peste 10 milioane de bilete.
Programul competitiei
Jocurile Olimpice de la Londra vor incepe astazi, zi in care va avea loc ceremonia de deschidere. Maine (28 iulie) se vor desfasura primele probe (printre care judo feminin, natatie si gimnastica masculin). Va prezentam si alte informatii despre desfasurarea competitiilor si prezentarea lor televizata.
* (RO) = competitie in care vor lua startul sportivi din Romania.
Astazi, 27 iulie
Ora 23:00 – Ceremonie de deschidere (TVR 1, DolceSport)
Sambata, 28 iulie
Ora 13:00 – 17:30, 22:00 – Gimnastica masculin (calificari) (TVR 1, TVR 2, DolceSport) (RO)
Ora 16:00 – Judo feminin, 48 kg (finala) (TVR 2) (RO)
Ora 21:30 – Natatie (calificari) (TVR 1) (RO)
Duminica, 29 iulie
Ora 16:00 – Judo feminin, 52 kg (finala) (TVR 2) (RO)
Ora 18:30 – Gimnastica feminin (calificari) (TVR 1, DolceSport) (RO)
Ora 20:00 – Scrima (TVR 1)
Ora 20:20 – Polo masculin: Romania – Marea Britanie (grupe) (TVR 2) (RO)
Ora 21:30 – Natatie (finala 400 m liber) (TVR 1) (RO)
Luni, 30 iulie
Ora 12:00 – Natatie (TVR1)
Ora 12:30, 20:00 – Spada feminin (finala) (TVR 1) (RO)
Ora 16:00 – Judo feminin, 57kg (finala) (TVR 2) (RO)
Ora 18:30 – Gimnastica: Echipe masculin (finala) (TVR 2, DolceSport) (RO)
Marti, 31 iulie
Ora 12:00 – Haltere masculin, 69 kg (finala) (TVR 2) (RO)
Ora 18:30 – Gimnastica: Echipe feminin (finala) (TVR 1, DolceSport) (RO)
Ora 21:30 – Natatie masculin, 200 m fluture (finala) (TVR 1) (RO)
Miercuri, 1 august
Ora 11:30 – Canotaj feminin (dublu rame) (TVR 1, DolceSport) (RO)
Ora 16:30 – Tenis de masa feminin (finala) (TVR 2)
Ora 18:30 – Gimnastica: Individual compus masculin (finala) (TVR 2, DolceSport) (RO)
Joi, 2 august
Ora 11:30 – Canotaj feminin (finala 8+1) (TVR 1, DolceSport) (RO)
Ora 16:30 – Tenis de masa masculin (finala) (TVR 2)
Ora 18:30 – Gimnastica: Individual compus feminin (finala) (TVR 1, DolceSport) (RO)
Vineri, 3 august
Ora 20:00 – Sabie masculin, echipe (competitie si finala) (TVR 1) (RO)
Sambata, 4 august
Ora 11:00, 22:00 – Spada feminin, echipe (TVR 1) (RO)
Ora 12:00 – Atletism, 100 m feminin, saritura cu prajina (calificari) (TVR 1, DolceSport)
Ora 16:00 – Tenis de camp feminin (finala) (DolceSport)
Ora 20:50 – Atletism, 100 m feminin, saritura in lungime masculin (finala) (TVR 1, DolceSport)
Duminica, 5 august
Ora 13:00 – Atletism: Finala maraton feminin (TVR 1, DolceSport) (RO)
Ora 16:00 – Tenis de camp masculin (finala) (DolceSport)
Ora 16:00 – Gimnastica: Individual sol, cal cu manere – masculin, sarituri – feminin (finale) (TVR 1, DolceSport) (RO)
Ora 20:50 – Atletism: 100 m masculin (TVR 1) (finala, DolceSport)
Ora 20:50 – Atletism: triplusalt feminin (finala) (TVR 1, DolceSport) (RO)
Luni, 6 august
Ora 11:30 – Kaiac-canoe (calificari) (TVR 1, DolceSport) (RO)
Ora 12:00 – Atletism: aruncarea discului masculin, 800m feminin, aruncarea greutatii feminin (calificari) (TVR 1, Dolcesport) (RO)
Ora 16:00 – Gimnastica: individual sarituri, inele masculin, paralele inegale feminin (finale) (TVR 1, DolceSport) (RO)
Ora 20:50 – Atletism: saritura cu prajina feminin, 400m garduri feminin, 400m masculin (TVR 1, DolceSport) (finale)
Marti, 7 august
Ora 16:00 – Gimnastica: paralele, bara fixa masculin, barna, sol feminin (finale) (TVR 1, DolceSport) (RO)
Ora 20:50 – Atletism: saritura in lungime, aruncarea discului, 1500m masculin, 100m garduri feminin (finale) (TVR 1, DolceSport)
Miercuri, 8 august
Ora 12:00 – Atletism: aruncarea greutatii feminin (calificari) (TVR 1, DolceSport) (RO)
Ora 20:00 – Atletism: saritura in lungime, 200m feminin (finale) (TVR 1, DolceSport)
Joi, 9 august
Ora 11:30 – Kaiac-canoe C-2 1000 m, K-4 1000 m (finale) (TVR 1, DolceSport) (RO)
Ora 22:30 – Atletism: 200m, triplusalt, 800m masculin, aruncarea sulitei feminin (finale) (TVR 1, DolceSport) (RO)
Vineri, 10 august
Ora 21:00 – Atletism: saritura cu prajina, 4X400 stafeta finala, masculin, 1500m, aruncarea ciocanului, 5000m feminin (finale) (TVR 1, DolceSport) (RO)
Sambata, 11 august
Ora 17:00 – Fotbal masculin (finala) (TVR 1, DolceSport)
Ora 20:30 – Volei feminin (finala, DolceSport)
Ora 20:45 – Atletism: saritura in inaltime, 800m, 4X400m stafeta feminin, aruncarea sulitei, 5000m, 4X100m stafeta masculin (finale) (TVR 1, DolceSport)
Ora 22:30 – Handbal feminin (finala) (TVR 1, DolceSport)
Duminica, 12 august
Ora 17:00 – Baschet masculin (finala) (TVR 1, DolceSport)
Ora 17:00 – Handbal masculin (finala) (TVR 2, DolceSport)
Ora 23:30 – Ceremonie de inchidere (TVR 1, DolceSport).