Angajatii Institutului de Proiectari si Cercetari de Utilaj Petrolier (IPCUP) Ploiesti se confrunta, asa cum am mai scris, cu o situatie in premiera in Romania, in sensul ca acestia nu si-au mai luat salariile din luna octombrie 2010, desi s-au dus normal la serviciu! Aceasta deoarece, din cauza datoriilor istorice la bugetul statului si a penalitatilor de intarziere, conducerea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) a dispus, cu mai mult timp in urma, blocarea conturilor societatii si demararea procedurii executarii silite. Sindicalistii IPCUP au fost, de cateva ori, cu jalba-n protap atat la ANAF, cat si la Ministerul Economiei (forul tutelar), raspunsul primit fiind acela ca „institutul nu are nici cum sa traiasca, pentru ca are conturile blocate, si nici in insolventa nu poate intra, pentru ca legislatia este neclara”. Ajunsi in pragul disperarii – deoarece, intre timp, li s-au taiat si apa, si curentul, si gazele – reprezentantii IPCUP au avut, pe 24 iulie, o intalnire cu conducerea judetului, in vederea gasirii unei solutii de deblocare a alarmantei situatii.
Fondat in anul 1954, ca raspuns la necesitatea dezvoltarii unei industrii constructoare de utilaj petrolier, pe masura ce Romania si-a dezvoltat tot mai mult activitatea de extractie si prelucrare a titeiului, IPCUP mai are, in momentul de fata, doar 58 de angajati, din cauza comprimarii drastice a economiei romanesti.
In urma discutiei avute, ieri, cu directorul institutului, Georgiana Marin, am retinut, intre altele, ca, daca in 2011 n-ar fi existat efectele crizei economico-financiare, salariile angajatilor ar fi fost acoperite aproape integral cu contractele predate diversilor beneficiari. „Pana la sfarsitul lunii aprilie a.c., de exemplu, au fost predate Ministerului Educatiei si Cercetarii – principalul beneficiar – contracte in valoare de 178.600 de lei, dar printre clientii nostri se numara si companiile OMV, Romgaz s.a. Chiar daca nu ne-am luat salariile timp de un an si sapte luni – traind din lefurile membrilor familiei – oamenii au ramas, totusi, consecventi locului de munca, avand speranta ca, intr-o buna zi, activitatea s-ar putea relansa. Aceasta speranta este alimentata si de faptul ca suntem singurul institut cu un asemenea profil din tara. In urma recentei intalniri cu prefectul judetului – Marius Sersea – si cu presedintele Consiliului Judetean – Mircea Cosma, de fata fiind si presedintele Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica – Tudor Prisecaru, am fost asigurati ca se incearca identificarea unor solutii pentru continuarea activitatii institutului. Pe 2 august ne vom intalni din nou, pentru a vedea ce poate fi viabil din ceea ce am discutat”, a adaugat interlocutoarea noastra. La randu-i, prefectul Marius Sersea ne-a precizat: „Intre timp, am facut demersurile necesare privind deblocarea conturilor bancare de catre ANAF, pentru ca angajatii IPCUP sa‑si primeasca salariile restante. Urmeaza sa vedem, acum, in ce masura Ministerul Educatiei si Cercetarii, care dispune de resursele financiare necesare, poate prelua si revitaliza activitatea institutului, stiut fiind ca are un profil unic pe tara si o indelungata traditie intr-un domeniu economic de varf pe plan mondial”.
Dumitru CONSTANTIN














