Presedintele interimar Crin Antonescu a declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca, in situatia in care Traian Basescu va fi demis, alegerile parlamentare si cele prezidentiale anticipate nu vor putea fi organizate simultan, el apreciind ca Romania va trebui sa-si aleaga viitorul presedinte in septembrie. Intrebat daca se vor organiza in acelasi timp alegeri parlamentare si prezidentiale, in situatia in care Traian Basescu va fi demis, Antonescu a spus ca acest lucru este imposibil din cauza prevederilor stricte ale Constitutiei. “Nu cred ca se poate – nu e decizia mea, evident – dar nu cred ca se poate pentru ca avem o prevedere constitutionala clara care spune ca din momentul in care este demis presedintele – deci se vacanteaza definitiv acest loc – in maximum 90 de zile trebuie sa aiba loc alegeri prezidentiale. Cu alte cuvinte: 29 iulie – 29 octombrie. Alta prevedere constitutionala ne impiedica sa facem alegeri (parlamentare – n.r.) mai devreme de noiembrie”, a explicat Antonescu la o emisiune tv. El a precizat ca ambele tipuri de scrutin ar putea avea loc la o diferenta de o luna, alegerile prezidentiale urmand a avea loc in luna septembrie. “Asa ca, la un interval care ar putea fi chiar de o luna, din pacate, vom avea doua randuri de alegeri. Si in sensul acesta eu cred – dar e prematur sa discutam – ca alegerile prezidentiale ar trebui sa fie, daca va fi cazul, undeva in septembrie pentru ca si provizoratul asta nu e bun. Romania trebuie sa aiba – daca va avea un alt presedinte – un presedinte plin, pentru contactele internationale. Presedinte interimar sau provizoriu nu cauta nimeni…”, a spus Antonescu.