In urmatoarele trei luni, mai multi politisti romani – cunoscatori de limba engleza, specializati in combaterea infractiunilor judiciare si de crima organizata – isi vor desfasura activitatea alaturi de colegi de la Metropolitan Police, in cadrul unei misiuni operative la Londra. Misiunea are ca scop acordarea de sprijin si asistenta Politiei din Londra, in instrumentarea cazurilor in care sunt implicati cetateni romani, precum si in facilitarea schimburilor de informatii pentru prevenirea si combaterea infractiunilor. Pe parcursul celor trei luni, politistii romani si cei englezi vor fi angrenati in activitati de patrulare, verificare a documentelor autoturismelor, investigare a cazurilor de criminalitate organizata si acordarea de asistenta victimelor diverselor infractiuni.