FC Petrolul a terminat nedecis testul cu Anorthosis Famagusta, scor 0-0, iar Mircea Rednic s-a declarat multumit de modul in care au evoluat elevii sai. “A fost mult mai bine decat in primul joc, in conditiile unui adversar de alt nivel. Baietii s-au miscat bine, iar lucrurile pe care le facem la antrenament se vad si la joc. In prima repriza am avut ocazii mai clare decat adversarii si puteam sa inscriem, dar au existat si ceva greseli, mai ales la mijlocul terenului, acolo unde pierdem mingea cu usurinta”, a afirmat Mircea Rednic, la finalul jocului cu Anorthosis. “Este perioada in care avem cate doua antrenamente pe zi, se aduna oboseala, dar sunt multumit de felul in care s-au comportat jucatorii. Echipa creste si se vede o imbunatatire in joc, in atitudine”, a mai adaugat tehnicianul “lupilor”, cel care a precizat si de ce nu l-a folosit deloc pe Gicu Grozav. “Are o lovitura la genunchi si nu am vrut sa risc, de aceea el nu a fost folosit in acest meci. Pentru noi important este sa iesim cu jucatorii sanatosi din acest cantonament”, a spus Mircea Rednic.
www.fcpetrolul.ro