Iar se intinde pelteaua

Leon CHIRILA

S-a calificat Rapidul in sferturile de finala ale Cupei UEFA! (ieri, la vremea scrierii acestor randuri, despre Steaua aveam doar sperante) Cine mosteneste presedintia Camerei Deputatilor? Iata doar doua motive de a lungi pelteaua, de a te ocupa de cu totul altceva si numai de treburile tarii nu. Ca intotdeauna in situatii similare, romanul va fi luat de val si va uita de durerile care-l macina zi de zi. Adrian Nastase a demisionat si toti ochii si urechile sunt indreptate spre tot ceea ce ar constitui noutate in domeniu. Si, bineinteles, lucrurile vor trena, timpul va trece implacabil, iar peste ceva vreme ne vom regasi tot in starea de acum nu stiu cate luni sau de acum nu stiu cati ani! Spunem astfel deoarece negocierile intre partenerii Coalitiei pentru desemnarea candidatului acesteia la presedintia Camerei nu sunt atat de facile pe cat par, mai ales dupa ce conservatorii si-au nominalizat si ei un potential candidat, iar PSD sustine ca-i moral, politic si constitutional sa-si pastreze respectiva functie.
E-adevarat, nici Constitutia, nici Regulamentul Camerei inferioare – dupa cum nici cel al Senatului – nu au prevazut eventualitatea unei demisii a celor aflati pe fotoliile 3-4 ale ierarhiei din conducerea statului. De asemenea, poate ca PSD ar fi trebuit sa ajunga la o intelegere cu Adrian Nastase si sa se procedeze la schimbarea lui… regulamentara, situatie in care PSD si-ar fi putut desemna un alt sef al deputatilor. Dar cele noua ore din „noaptea cutitelor lungi” de la PSD nu s-au finalizat cu o astfel de varianta. Adrian Nastase s-a mai impus o data si, in numele onoarei pe care i-au cerut-o toti, a demisionat din functii dar i-a amenintat ca nu o va face si din partid. Si asa s-a creat o noua „problema majora” a tarii pe drumul ei neabatut spre UE!?!
Toate acestea se intampla tocmai cand in Alianta D.A. abia se facuse pace – e-adevarat, de fatada – cand si cu maghiarii se ajunsese la un fel de „silentio stampa” – mai bine zis, tacand si facand: unii cu guvernarea, altii cu… autoguvernarea, autodeterminarea si autonomia teritoriala!?! Cu alte cuvinte, noi motive de stagnare a preocuparilor pentru rezolvarea intereselor majore ale tarii si ale cetateanului naucit de-atatea promisiuni, dar singur si fara nicio putere in fata vicisitudinilor vremurilor. Case luate de ape, pamanturi care fug la vale, recolte inundate, preturi tot mai piperate, salarii ca la Polul Nord – adica inghetate, pensii microscopice, medicamente tot mai greu de procurat, copii care fug de scoala si din tara! Avand astfel de bube, tara are nevoie, fara doar si poate, de un tratament adecvat din partea celor care s-au buricat in fruntea sa. Dar iata ca problemele acestora sunt cu totul altele, ba, mai mult, dirijeaza atentia tuturor spre aspecte care nu au nicio legatura cu acel „Sa traiti bine!”, cu grija fata de cetatean, cu siguranta si curatenia din localitati, cu viata de zi cu zi a celor chemati din patru in patru ani la urne. Acum, pur si simplu se intinde pelteaua pe „ce cade”, adica pe succesele efemere din sport, pe averi, matusi, cumnati si demisii generate de acestia, pe orice altceva vreti, numai pe binele promis – NU! Asa ne trecea vremea si noi, odata cu ea!

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentSpecialistii avertizeaza:
Articolul următorINTERVIUL ZILEI