Federatia ONG Prahova, Asociatia ,,Noi si Ceilalti’’ Prahova si CSN Meridian Filiala Prahova au organizat, ieri, la Scoala Postliceala Sanitara ,,Thoma Ionescu’’ din Ploiesti, o masa rotunda pe tema ,,Solutii pentru sistemul de sanatate in judetul Prahova’’, la care au fost invitati sa participe unii dintre candidatii la presedintia Consiliului Judetean Prahova.
,,Sistemul de sanatate prahovean este un subiect important pentru fiecare dintre alegatori. Prin aceasta actiune urmarim, in primul rand, sa vedem interesul pe care–l arata candidatii la functia de presedinte al Consiliului Judetean Prahova acestui domeniu in cadrul campaniei electorale personale sau a platformei electorale pe care acestia o prezinta. Problemele din sistemul de sanatate vizeaza pacientii, dar trebuie inteles ca se va discuta strict din punct de vedere al domeniului administrativ, acolo unde pot interveni ca viitori presedinti in cadrul Consiliului Judetean sau in calitate de consilieri. Actiunea face parte dintr-un proiect la nivel national realizat de Academia de Advocacy prin care se doreste facilitarea dialogului social. De asemenea, trebuie mentionat ca tot astazi (n.n. – ieri) se organizeaza acelasi tip de masa rotunda in alte 23 de orase din tara’’, ne-a precizat Iolanda Gheorghiu, reprezentanta Federatiei ONG Prahova.
Potrivit acesteia, promisiunile facute de candidati si ducerea acestora la indeplinire de catre cei care vor ocupa in urma alegerilor o functie in Consiliul Judetean va fi urmarita, in continuare, de catre organizatiile neguvernamentale.
La prima runda de discutii au participat Florin Auras Dragomir, candidatul din partea PP-DD si Constantin Chirila, din partea PNT-CD – care si-au exprimat opiniile in legatura cu ceea ce ar fi necesar in domeniul sanitar prahovean. Oricum, domeniul sanatatii este unul atat de vast, incat discutia pe aceasta tema ramane deschisa.
C. D.