Nu vom vorbi despre istoria acestei scoli, care va face obiectul unui alt articol, ci o vom urmari numai pe ea in postura de directoare. Cand s-a asigurat ca baza materiala este acceptabila, a inceput sa caute cadre didactice si eleve. Cu ajutorul ministerului si prin relatii personale a reusit sa aduca sase suplinitoare (unele cu facultatea neterminata), care au acceptat sa faca o naveta saptamanala. In ceea ce priveste elevele, ea a dat anunturi in toate ziarele centrale, anuntand infiintarea scolii, conditiile de inscriere si perspectivele unitatii. Desi a facut numeroase reveniri, rezultatele au fost modeste. Desigur, erau multe doritoare, dar mersul pana la Gherghita era foarte dificil, multi nici nu auzisera de aceasta localitate. Totusi, scoala a reusit sa functioneze cu toate cele sase clase, chiar daca la cele mai mari nu erau decat 10-12 eleve.
Conducand cu siguranta si eficienta procesul de invatamant, Maria Antoniade facea, in acelasi timp, eforturi disperate pentru mutarea scolii. Afland ca, la Ploiesti, localul cunoscut ca “Gotes Segen“ este liber a cerut sa fie repartizat unitatii conduse de ea si, cu ajutorul reginei Maria a obtinut nu numai cladirea, ci si repararea si curatarea ei.
In toamna urmatoare, scoala s-a mutat in cladirea respectiva, iar un an mai tarziu, tot prin staruinta ei, devenea scoala normala. Drept recunostinta pentru tot ceea ce facuse pentru infiintarea si promovarea institutiei, a cerut reginei Maria sa-i ofere numele ei, ceea ce aceasta a acceptat.
Despre realizarile ei in Ploiesti vom mai vorbi altadata, cand vom evoca Scoala Normala de Fete “Regina Maria“, una dintre cele mai eficiente din tara. Acum vom puncta doar cateva lucruri povestite de ea. Odata cu transformarea in scoala normala, s-a introdus in planul de invatamant limba franceza, si ea a avut placerea sa predea acest obiect, sa le invete pe micile scolarite limba lui Voltaire.
Dar aceste tarancute nevinovate erau putin salbatice si nu stiau nici cum sa se poarte. Cu cele mai mici statea adeseori la masa si le arata cum sa foloseasca cutitul si furculita, apoi invatau una de la cealalta. La fel si cu celelalte aspecte ale unei vieti civilizate, astfel ca, atunci cand vor termina scoala, sa fie niste domnisoare cu prestanta, care sa impuna respect si sa ofere un model, nu numai copiilor, ci tuturor locuitorilor comunei unde vor ajunge. Aceste lucruri pe care mi le spunea mie erau inca mai dinainte confirmate in luarile de cuvant din sedinta solemna ale unor foste eleve, acum invatatoare in varsta sau chiar pensionare ca celebra dascalita Zoe Ionescu.
Intre timp se casatorise, nu se mai numea Antoniade ci Candea. Viata ei se ingreunase mult. Locuia acum chiar in localul scolii, dar trebuia sa plece, de doua-trei ori pe saptamana, la Bucuresti. Nu se indura sa paraseasca scoala aceasta pe care o vazuse aparand si crescand datorita, in primul rand muncii ei.
La 8 iunie 1930, printul Carol a venit in tara, l-a detronat pe fiul sau minor Mihai si s-a proclamat rege al Romaniei sub numele de Carol al II-lea. Trei zile mai tarziu, regina o chema pe Maria Candea la Cotroceni si ii spunea, foarte ingrijorata, ca in noile conditii, influenta ei in tara va scadea foarte mult, ba chiar persoanele cunoscute ca apropiate ei s-ar putea sa fie persecutate. Ii propunea, deci, sa renunte la conducerea scolii pe care o crease si sa-si ceara transferul la Bucuresti, atat timp cat ea mai putea inca interveni in favoarea ei. Desi ii venea greu, dureros de greu sa faca acest lucru, avand in vedere ca era vorba si despre familie, s-a hotarat sa asculte sfatul. In toamna lui 1930, s-a transferat la Liceul „Iulia Hasdeu” din Capitala, unde a functionat ca profesor de franceza pana la pensionare. Legaturile ei cu orasul Ploiesti s-au intrerupt; mai trecea doar rar pe aici in drum spre Sinaia. Era fericita, acum, ca a fost invitata la aniversare si ar fi dorit sa stie cat mai multe despre Ploiesti.
Paul D.POPESCU
