Sute de familii sunt aproape rupte de lume

Orasul Breaza a fost ajuns, din nou, de blestemul alunecarilor de teren. Nici nu s-a dezghetat bine, ca pamantul a si pornit sa o ia la vale. Pana acum, de la inceputul acestei saptamani, alunecarile de teren au rupt un drum si aproape au izolat cateva sute de cetateni. Din pacate, insa, pericolul ii paste pe brezeni si in alte zone, mult mai sensibile.
Un cartier de locuinte, in care traiesc mai bine de 300 de persoane este aproape izolat de lume. Strada Micsunelelor, care duce spre zona „Podul Vadului”, s-a rupt intr-un punct pe aproape toata latimea sa, iar oamenii nu mai pot circula decat pe jos. Nici carutele nu mai au loc sa treaca. Magazinele nu se mai pot aproviziona, iar painea este adusa cu carca de catre angajatii brutariilor din localitate. Oamenii merg la serviciu sau la scoala pe jos, prin noroiul pana-n gat.
Toate ca toate, insa localnicii se tem cel mai mult de un incendiu care ar face ravagii, avand in vedere ca pompierilor le este imposibil sa ajunga acolo. La fel si masinile de salvare, bolnavii trebuind dusi in spinare pana dincolo de punctul in care drumul este rupt.
Brezenii spun ca nu numai natura este de vina pentru situatia in care au ajuns. Acestia acuza administratia locala ca nu s-a preocupat de starea drumurilor sau macar de intretinerea zidurilor de sprijin care au fost construite cu zeci de ani in urma. „Tot ceea ce s-a realizat aici a fost sa se puna cateva zeci de traverse la capatul strazii, in campania electorala. De atunci nu s-a mai facut nimic”, ne-a declarat unul dintre cei care locuiesc in „Podul Vadului”.
Situatia nu se va indrepta prea curand. Primarul localitatii, George Maracineanu, ne-a declarat ca proiectul de reabilitare a drumului este gata si ar fi nevoie doar de o luna pentru ca pe strada Micsunelelor sa se poata circula din nou. Insa lucrarile nu pot incepe pana cand vremea nu se va indrepta. Cand se va intampla asta, Dumnezeu stie…
* * *
Nu au scapat de probleme nici localitatile Predeal Sarari si Pacureti. In prima, drumul care trece prin fata primariei s-a prabusit pe o adancime de 2,5 metri. Falia traverseaza mai multe gospodarii, insa, din fericire, locuintele nu sunt afectate. Se circula cu dificultate si intr-un alt punct, unde strada este afectata, insa intr-o mai mica masura. La Pacureti, drumul de acces in localitate s-a rupt in doua locuri. Aici se circula pe un singur fir, existand, insa, pericolul ca intrarea masinilor in comuna sa fie intrerupta daca nu se vor face inverventii.
La Comarnic, o alta localitate care a avut dificultati serioase din cauza alunecarilor de teren, pana ieri nu aparusera probleme. In niciuna dintre cele sase zone afectate anul trecut nu se reactivasera alunecarile de teren. Primarul localitatii, Dorian Botoaca ne-a declarat, insa, ca se teme ca vor aparea din nou necazuri daca vor continua ploile.
Mihai CIOBANU