Pentru ca, in ultima vreme, temperaturile au crescut considerabil, tinerilor le zboara deja gandul la vacanta. Elevii se pot inscrie inca de pe acum in taberele de vara din Prahova, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret definitivand oferta pentru sezonul estival. La centrele de agrement de pe Valea Prahovei, fiecare elev va plati pentru cazare si masa (pensiune completa) 70 de lei pe zi, cu doar trei lei mai mult decat au platit cei care au mers in taberele organizate in iarna trecuta. La Busteni, elevii vor fi gazduiti in vila „Soimul”, cu 74 de locuri, si la Vila „Crisul”, cu 40 de locuri, ambele renovate in ultimii ani, iar la Sinaia este disponibila vila „Casa Elevilor” cu 27 de locuri, aceasta avand camere cu mobilier si dotari moderne, inclusiv televizor. Masa copiilor este asigurata la o pensiune turistica situata in apropierea vilei. Centrul de agrement Cheia a fost reintrodus in circuitul turistic in primavara anului 2010. Vila „Bradet”, cu 17 locuri, din statiunea de pe Valea Teleajenului, a fost complet renovata acum trei ani, dar nu dispune de bloc alimentar, asa ca elevii isi vor cumpara mancare de la pensiunile turistice din apropiere. Prima serie de turisti este programata in perioada 25 iunie- 1 iulie, iar ultima serie – in perioada 28 august – 3 septembrie. Pana pe 22 iunie, elevii pot opta, insa, pentru sejururi de weekend, in centrele de agrement prahovene. Cazarea costa 34 de lei pe zi de persoana, iar masa – 29 de lei pe zi de persoana, la Sinaia si Busteni. La Cheia, cazarea costa 30 de lei pe zi, iar elevii pot lua masa la o pensiune din apropiere, preturile variind intre 40 si 45 de lei pe zi de persoana (pensiune completa). In vara acestui an, Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret va pune la dispozitie locuri in 65 de centre de agrement din intreaga tara. Cea mai scumpa este tabara de limba engleza organizata la Valea Budului din judetul Bacau (80 de lei pe zi). Tariful include cazarea, masa si cursurile de limba engleza pentru participanti.
Ana MAXIM