Ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor il cerceteaza penal pe administratorul unei societati comerciale din Gorgota.
Din cercetarile politistilor a rezultat ca barbatul, in calitate de administrator al unei societati comerciale inregistrata ca antrepozit fiscal, a detinut in afara antrepozitului, in vederea comercializarii, 295 litri bautura spirtoasa nemarcata, cantitate eliberata din antrepozitul fiscal fara a fi inregistrata in evidenta contabila si fara plata accizei catre bugetul de stat.
Prin faptele sale, barbatul a adus un prejudiciu bugetului de stat in valoare de aproximativ 25.000 lei.
Totodata, a fost inceputa urmarirea penala si fata de administratorul unei alte societati comerciale din Gorgota, care a detinut fara drept 1426 banderole de marcat bauturi spirtoase apartinand altei societati comerciale. Totodata, el nu a inregistrat in evidenta contabila achizitiile facute de la aceasta societate si veniturile realizate din vanzarea acestora catre beneficiari de pe raza judetului Prahova. Prejudiciul in valoare de aproape 3.000 lei a fost recuperat.
Cercetarile continua pentru documentarea intregii activitati infractionale a celor doi.