N. Dumitrescu
Recent, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a dat startul finanțărilor în cadrul unui proiect care beneficiază de cea mai mare alocare oferită vreodată de Uniunea Europeană unui stat membru pentru servicii comunitare. Este vorba despre proiectul ”Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”, valoarea totală eligibilă a acestuia fiind de 4.056.702.255,30 lei, din care 83,14% reprezintă valoarea cofinanțării Uniunii Europene, aproximativ 10 milioane de euro virate ca avans ajungând deja în comunitățile rurale pentru a fi asigurată plata primelor cerințe identificate la nivel local. Obiectivul general al proiectului vizează creșterea incluziunii sociale și reducerea sărăciei prin dezvoltarea serviciilor comunitare integrate în 2.000 de localități din mediul rural, până la începutul lunii martie a.c., la nivel național fiind semnate protocoale cu 1.470 de unități administrativ-teritoriale care vor avea, în curând, profesioniști în educație, sănătate și asistență socială. Potrivit unui răspuns solicitat Ministerului Muncii, în cadrul acestui proiect sunt incluse câteva zeci de comune prahovene, ai căror primari au semnat deja și protocoalele de colaborare cu toți partenerii, respectiv: Apostolache, Ariceștii Rahtivani, Baba Ana, Bătrâni, Berceni, Bucov, Ceptura, Cerașu, Chiojdeanca, Cocorăștii Colț, Drajna, Filipeștii de Târg, Floreşti, Fulga, Gornet, Gura Vadului, Gura Vitioarei, Iordăcheanu, Izvoarele, Lipănești, Măgurele, Măgureni, Măneciu, Mănești, Păcureți, Podenii Noi, Poiana Câmpina, Posești, Provița de Jos, Provița de Sus, Salcia, Sângeru, Scorțeni, Șoimari, Șotrile, Starchiojd, Teișani, Vadu Săpat, Valea Călugărească. ”Proiectul Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate se adresează exclusiv unităților administrativ-teritoriale din mediul rural. Încheierea protocoalelor și a contractelor pentru sprijin comunitar se realizează printr-un proces non-competitiv, în baza unei proceduri naționale de selecție. Proiectul urmărește creșterea incluziunii sociale și reducerea sărăciei în mediul rural, prin dezvoltarea unor servicii comunitare integrate. Este pus accentul pe lucrul în echipă al profesioniștilor din domeniul asistenței sociale, educației și sănătății. Aceste servicii sunt furnizate la nivel local. Plafonul total al finanțării eligibile pentru o localitate este de aproximativ 1.76 milioane lei, sumă stabilită pe baza pachetelor de sprijin și a cheltuielilor eligibile prevăzute în proiect și ajustată ulterior în funcție de diagnoza socială realizată la nivel local. Perioada de implementare a proiectului este decembrie 2029, la care se adaugă o perioadă de sustenabilitate de minimum 5 ani”, se precizează în răspunsul primit de la Ministrul Muncii. Printre serviciile care pot fi oferite persoanelor în cadrul acestui proiect se regăsesc: sprijin pentru găsirea unui loc de muncă și integrarea pe piața muncii; reabilitarea sau îmbunătățirea locuințelor improprii, pentru familiile vulnerabile; măsuri pentru prevenirea abandonului școlar precum: masă caldă sau sandvișuri oferite la școală, rechizite, îmbrăcăminte, mobilier școlar, sprijin educațional; acces mai facil la servicii medicale și de sănătate publică, prin implicarea personalului medical comunitar; sprijin pentru obținerea actelor de identitate și acces la servicii publice; servicii de îngrijire la domiciliu și adaptarea locuințelor pentru persoanele vârstnice și pentru persoanele cu dizabilități etc. Beneficiarii direcți ai acestui proiect vor fi persoanele care sunt considerate a fi vulnerabile, în special: copiii aflați în risc de abandon școlar; persoanele vârstnice și cele cu dizabilități; familiile cu venituri reduse și populația din comunitățile marginalizate sau cu risc de marginalizare. Reprezentanții Ministerului Muncii ne-au mai menționat faptul că vor fi sprijinite, la nivel național, peste 450.000 de persoane care trăiesc în sărăcie, acestea urmând să beneficieze de un sprijin real în proximitatea casei.















