Nicoleta Dumitrescu

Cu siguranță, nu puține au fost situațiile în care la ședințele organizate în Parlament aleșii neamului erau văzuți vociferând ori protestând, verbal sau prin intermediul unor pancarte, suflând în vuvuzele și agitând drapele, toate aceste scene fiind înregistrate în direct de către protagoniștii respectivi cu ajutorul propriilor telefoane mobile. Trimiși de alegători în Parlament pentru a le reprezenta interesele, din nefericire, unii dintre deputați și senatori au considerat – și încă mai consideră și acum! – că scandalul este un punct forte, iar pentru acest lucru merită să fie apreciați, eventual chiar și aplaudați!
Se pare, însă, că politicienii sunt oameni…orientați, întrucât unul dintre partidele din România ar fi pus bazele unei așa-zise ”Academii Politice”, ideea aparținând AUR, care, de altfel, are la activ unii dintre cei mai vocali și ”revoluționari” – ca atitudine și discurs – membri în Parlament. După cum deja s-a anunțat, prin această inițiativă acest partid încearcă să formeze o nouă generație de lideri politici, pregătiți temeinic, membrii de partid urmând să participe la o serie de cursuri, absolvirea lor fiind un criteriu fără de care, pe viitor, nu se va mai putea candida pentru o funcție în partid sau la următoarele runde de alegeri locale sau parlamentare. La această ”Academie Politică”, viitorii ”studenți” ar urma să aibă parte de cursuri susținute de profesori și cadre didactice specializate, de acces la expertiză academică de prestigiu, dar și acces la expertiză de… networking, adică la ansamblul de mijloace virtuale – internet – care permit persoanelor să se conecteze între ele! Prin urmare, respectivii politicieni vor fi școliți și mai abitir în alte tehnicii de ultimă generație, cât să fie și mai experți atunci când fac înregistrări în direct cu telefonul, în ședințele din plenul Parlamentului, chiar dacă – aici e aici! -, cursurile vor fi pe bani, doar participarea la un singur curs costând 300 de lei, pentru cei care nu au depășit 27 de ani existând și posibilitatea reducerii cu 50%!
În condițiile în care politica s-a dovedit că este, de departe, cel mai mare ”plasator” de forță de muncă, partidele, mai ales atunci când acestea sunt la putere, reușind să pună în funcții de conducere și nu numai cohorte de pile, relații și cumetrii, faptul că acum apare și ”Academia Politică” pentru propriii membri de partid nu poate să mai mire pe nimeni. Este de sperat însă ca ulterior absolvirii cursurilor acestei ”academii”, politicienii care vor studia la noua instituție de învățământ superior să iasă un pic mai școliți, cu ceva mai multe lecții învățate în ceea ce privește limbajul și comportamentul, mai ales că mulți dintre ei au în spate voturile a mii de alegători. Doar să nu se întâmple ca în vechea zicală ”Prea multă carte strică”, întrucât vechile obiceiuri nu pot fi date uitării prea ușor, indiferent de gradul de… emancipare!