Învierea Domnului nostru Iisus Hristos sau sărbătoarea Paștilor este, în concepția ortodoxă, „Sărbătoare a sărbătorilor și praznic al praznicelor, împărăteasă și doamnă”. În același timp, Paștile reprezintă și „învierea” noastră din păcatul strămoșesc, prin biruința asupra morții a Fiului lui Dumnezeu, care și-a asumat firea omenească pentru a o îndumnezei și a o duce, pe aceasta, în sânul Sfintei Treimi, potrivit unui documentar publicat de doxologia.ro sub semnătura preotului Cristea Ioan, Parohia „Sfântul Apostol Andrei” – Coasta Măgurii.
Tradiția, lăsată din moși-strămoși și păstrată până astăzi ne indică faptul că preparatele specifice acestei perioade a Paștilor – pasca, cozonacii, ouăle roșii și mielul pascal – au și o simbolistică aparte.
Astfel, pasca este simbol al pâinii binecuvântată de Iisus Hristos la Cina cea de Taină. Femeile pentru prepararea ei foloseau făină de grâu, lapte și brânză de vaci de cele mai multe ori, iar uneori făina de grâu o amestecă cu făină de porumb. Pasca diferă de la zonă la zonă și în funcție de diversitatea preparatelor de care dispun gospodinele.
Cozonacul (în formă alungită) este simbol al mormântului în care a fost pus Mântuitorul după ce a fost coborât de pe Cruce.
Un alt preparat specific sărbătorii Paștilor sunt ouăle roșii. Acestea au o mulțime de simboluri, însă, potrivit celor specifice românilor, culoarea roșie reprezintă sângele Mântuitorului; ciocnitul lor simbolizează Învierea lui Iisus Hristos, iar coaja oului simbolizează piatra mormântului pe care Mântuitorul a spart-o și a Înviat. România este printre puținele țări care a ridicat la nivel de artă acest obicei al înroșirii ouălor, diferind de la zonă la zonă și de la creator la creator.
Mielul este, prin excelență, animalul de sacrificiu al Sărbătorii Paștilor, devenind astfel mielul pascal. Ceea ce face din el să devină o victimă sunt chiar însușirile sale: puritate, inocență, simplitate și blândețe. Mielul îl simbolizează pe însuși Domnul nostru Iisus Hristos, purtător al acelorași însușiri.
Învierea lui Hristos – vestită de îngeri, femei și apostoli
Sărbătoarea Sfintelor Paști sau sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Învierea Domnului Hristos înseamnă biruința sau victoria iubirii Lui smerite și milostive asupra urii și invidiei, trădării și fricii, asupra păcatului, a iadului și a morții. Domnul Iisus Hristos Cel răstignit a înviat din morți „cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. Aceasta este suprema veste bună pentru creștinătate și omenirea întreagă, și anume începutul unei alte vieți, viața veșnică din Împărăția cerurilor. De aceea, se cântă în noaptea de Sfintele Paști: „prăznuim omorârea morții […] și începătura altei vieți, veșnice”[3].
Primele persoane umane care au primit vestea cea bună a Învierii din morți a Domnului Iisus Hristos Cel răstignit au fost femeile mironosițe sau purtătoare de aromate. În dimineața Învierii Domnului Hristos, ele au fost cele mai curajoase ființe umane dintre toți oamenii care L-au cunoscut pe Iisus. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur, admirând curajul și fidelitatea femeilor mironosițe, spune despre acestea: „Uită-te cum și Domnul, prin femei, le binevestește ucenicilor! Domnul […] ridică la cinste neamul cel mai disprețuit, neamul femeiesc, îi oferă bune speranțe și îi vindecă durerea. (Din Pastorala de Sfintele Paști 2026 a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel)
Tradiții, credințe și obiceiuri populare
Păstrarea unor tradiții, credințe și vechi obiceiuri este importantă atât pentru continuitatea familiilor și a comunităților, precum și pentru a uni generațiile între ele. Iată câteva asemenea tradiții, credințe și obiceiuri specific sărbătorilor pascale:
* Ouăle de Paști, potrivit tradiției, erau adunate din cuibar în miercurea din a patra săptămână a Postului Mare, numită și „miercurea Paresimilor”, potrivit credinței că, adunate în această zi, ouăle nu se stricau până la Paști. În aceeași zi se separau ouăle pentru masa de Paști și ce urmau să fie înroșite. Vopsitul lor avea loc în joia din săptămâna de dinaintea Sfintelor Paști, însă niciodată în Vinerea Mare. De altfel, în cultura populară, ziua în care se înroșesc ouăle este joia din săptămâna patimilor, numită Joia Mare, credința fiind că ouăle înroșite în această zi nu se strică tot timpul anului. De asemenea, se mai crede că ouăle roșii duse la biserică și sfințite, dacă sunt îngropate într-o gospodărie, aceasta este ferită de grindină și piatră.
* Ciocnitul ouălor se face după reguli precise: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână de partener, în timp ce rosteste cunoscuta formulă “Hristos a Înviat”, la care se răspunde cu “Adevărat a Înviat”.
În zona Bucovinei, cojile ouălor de Paști, sunt aruncate în râu, pentru ca apa să le poarte la „Blajini” (ființe imaginare, încarnări ale copiilor morți nebotezați, al căror loc de viețuire se află la „capătul lumii”, aproape de Apa Sâmbetei). În felul acesta, și Blajinii știu că pentru toți creștinii a venit Sărbătoarea Sfintelor Paști.
* În zona Sibiului, exista obiceiul ca de Paști să se împodobească un pom asemănător cu cel de Crăciun, în locul globurilor agățându-se ouă vopsite (golite de conținutul lor).
* Prin satele din zona Lăpușului, în dimineața primei zile de Paști, copiii (până pe la 8-9 ani) merg la prieteni și la vecini să le anunțe Învierea Domnului. Gazdele dăruiesc fiecărui urător un ou roșu. Se crede că pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat, pentru ca în acea gospodărie să fie liniște și armonie tot restul anului.
* În dimineața zilei de Paști, copiii se spală pe față cu apă proaspătă, de la fântână, în care s-au pus un ou roșu și fire de iarbă verde.
Între credințele legate de această zi este și aceea potrivit căreia cine mănâncă ouă în ziua de Paști va fi ușor peste an. De altfel, în trecut albușul de ou roșu sfințit se usca, se pisa și se sufla în ochii bolnavi de albeață ai vitelor și ai oamenilor.
* Lumânarea de la Înviere se crede că are puteri cu totul deosebite, aceasta fiind păstrată șapte ani și aprinsă în caz de grindină, furtuni sau mari primejdii.
* Există și credința că în prima zi de Paști nu e bine să se mănânce ouă roșii, pentru ca tot anul „îți va mirosi gura ca oul clocit” sau că e bine să se mănânce ouăle nesărate, căci altfel se vor roși mâinile. De asemenea, se spune că în ziua de Paște nu e bine să se doarmă, că va lua strigoiul anafura dintre dinți, o vinde diavolului și cel care doarme nu va mai avea noroc în casă.
E bine, de asemenea, să se țină minte cu cine s-a ciocnit oul prima dată pentru că, dacă din întâmplare cineva se rătăcește într-o pădure, dacă își amintește cu cine a ciocnit oul de Paști imediat va găsi drumul. Băiatul, dacă vrea să ciocnească oul cu o fată, îl încearcă să vadă dacă este tare ciocnindu-l ușor de frunte. Fata, în schimb, va încerca oul băiatului în dinți.
* Săptămâna de după Paști (Săptămână luminată) era ținută de femei aproape toată: marțea pentru boala cea rea, miercurea pentru tunete și trăsnete, joia pentru grindină, vinerea pentru rodirea pământului.
