F.T.
Agenții rutieri prahoveni au derulat, în data de 1 aprilie, o amplă razie în Ploiești, având ca obiectiv creșterea gradului de siguranță a pasagerilor și verificarea respectării cadrului legal aplicabil transportului de persoane.
Activitățile derulate au vizat în principal domeniul transportului în regim de taxi, dar și pe cel de transport alternativ (persoane și mărfuri).
În acest context, potrivit datelor centralizate la nivelul IPJ Prahova, “ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, fiind, totodată, luată măsura tehnico- administrativă de reținere a două autorizații de practicare a taximetriei».















