F.T.
În fapt, ceea ce au făcut elevii de la Colegiul Tehnic Forestier Câmpina – participare la o acţiune de plantare – face, oarecum, parte din viitoarea lor profesie.
Că, în paralel, au mai şi igienizat o parte din fondul forestier administrat de către Ocolul Silvic Câmpina, aceasta este o altă lecţie de civilizaţie pe care au predat-o.
Cu referire la cele amintite mai sus, reprezentanţii Ocolului Silvic Câmpina au menţionat într-un comunicat: «Cu ajutorul elevilor de la Colegiul Tehnic Forestier, au fost efectuate acţiuni de ecologizare a pădurii Voila, dar şi lucrări de completări în cultura specializată de pomi de Crăciun. Mulțumim pe această cale domnului director Şerban Vali, profesorilor Petcu Marian, Bumbăcea Cosmin, Mitrof George şi, nu în ultimul rând, elevilor paticipanți, care prin puterea exemplului au arătat ce înseamnă responsabilitatea faţă de natură şi cât de important este să păstrăm mediul înconjurător curat». (Foto: O.S. Câmpina)
















