Lotul naţional de juniori „U18” al României are programată o nouă acţiune centralizată în acest an, până sâmbăta viitoare baschetbaliştii pregătiţi de Ionuţ Ivan, Loredana Munteanu, Cristi Trandafir şi Robert Munteanu urmând să se antreneze, la Bucureşti, în Sala „BBA Romexpo”.
Printre jucătorii convocaţi se numără şi 3 sportivi de la CSM BBA Petrolul Ploieşti – David Raşoga, Federico Diaconescu şi Sebastian Ciulin – absentând pivotul Alexandru Şerban, care este accidentat. În plus, la același.lot este convocat și un alt exponent al baschetului ploieștean, David Iordăchescu, legitimat în Serbia, la Mega Basket Belgrad.
„Tricolorii” se pregătesc pentru FIBA U18EuroBasket Division B ce va avea loc în perioada 24 iulie – 2 august în Croaţia, la Rijeka şi Opatija. România va face parte din Grupa A, alături de ţara gazdă, Croaţia, Elveţia, Muntenegru şi Norvegia.
Tot de la CSM, până vineri, 10 aprilie, David Ilie va participa la un stagiu de selecţie şi pregătire al lotului naţional „U17” în perspectiva participării la Festivalul Olimpic al Tineretului European ce va avea loc în acest an la Lignano Sabbiadoro (Italia). Acţiunea are loc la Complexul Olimpic „Sydney 200”, de la Izvorani, şi este coordonată de antrenorul Zoltan Safar.