Documentarul de 45 de minute „Jockey Club Român. Tradiția continuă” a fost lansat ieri, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, în prezența unor personalități marcante ale vieții publice. Filmul spune povestea unuia dintre primele Jockey Cluburi din lume și a curselor de galop din România.
Documentarul ilustrează cei 150 de ani de existență ai Jockey Club Român, spiritul și valorile care l-au definit ca instituție-reper în evoluția istoriei României moderne. O Românie care a evoluat de la un stat balcanic , aflat sub influența Imperiului Otoman, la o țară prosperă orientată către Occident, sub conducerea Regelui Carol I de Hohenzollern. Filmat în trei țări, documentarul urmărește reluarea activității și renașterea Clubului în România postcomunistă, odată cu revenirea curselor de galop și continuarea tradiției cailor Pur Sânge Englez.
„Înființarea Jockey Club Român, la 8 ianuarie 1875, a fost un act de viziune – unul care a plasat România pe harta elitelor europene. De-a lungul deceniilor, Clubul nostru a fost nu doar un simbol al tradiției, ci și un martor activ și participant la transformările istorice, sociale și culturale ale țării”, a declarat Răsvan CERNAT- vicepreședinte al Clubului.
Jockey Club Român este al treilea Jockey Club din lume, după cele din Londra și Paris. Ideea înființării la București a fost a Baronului Vivian Crespigny, consulul britanic în România, care a promovat și explicat succesul modelului englez. Primul monarh al României moderne, Regele Carol I, a fost și primul președinte al Clubului. Ulterior, patru monarhi europeni au fost membri de onoare. Astăzi, în lume există peste 80 de Jockey Cluburi.
Hipodromul Băneasa a fost construit de Jockey Club Român pe terenul actualului Romexpo, după modelul celebrului Hipodrom Longchamp din Paris. Veritabilă bijuterie arhitecturală și un reper sportiv al epocii sale, Băneasa a găzduit mii de curse de cai Pur Sânge Englez și a plasat România în elita europeană a galopului.
Ne propunem, în continuare, să reafirmăm rolul Jockey Club Român, atât pe plan național, cât și internațional. Suntem mândri să reprezentăm România în cadrul organismelor europene și internaționale de profil și să promovăm standardele de excelență care ne definesc de un veac și jumătate.” -Tudor ROȘCA, vicepreședinte Jockey Club Român
Documentarul surprinde prezentul Clubului prin imagini de la Hipodromul Ploiești, unde cursele de galop readuc la viață tradiția celebrului Derby, cursa regală a cailor Pur Sânge Englez, care devine astfel un simbol al continuității și al renașterii unei valoroase tradiții.
Săptămâna viitoare, cursele de galop vor reveni și ele pe Hipodromul Ploiești, odată cu prima reuniune completă din acest an.















