Florin Tănăsescu

Cum oamenii cu frică de Dumnezeu încearcă să fie mai buni în perioada asta, tot aşa, unii dintre noi, cu teamă de măsurile lui Bolojan, vom încerca să fim pe placul guvernului.
D-aia ne revizuim atitudinea şi credem că toate măsurile astea, numite „de austeritate” ascund altceva. Adică, „prosperitate”!
Tot aşa şi ezitarea ministrului Apărării – ne ierte cel de Sus, dar i-am uitat numele! – înseamnă de fapt consolidarea independenţei şi suveranităţii ţării. În caz că mai are cineva dubii.
De asemenea, masterplanizarea codrilor presupune nu reorganizarea habarnistă a fondului forestier naţional, ci dimpotrivă:
urgentarea transformării stejarilor de 10-15 ani în arbori seculari.
Pe mai departe, la fel şi cu învăţământul. În sensul că de-or fi trecuţi la index alde Goga, Labiş etc, e cu schepsis şi treaba asta.
Ca-n povestea cu fructul interzis. Deci, se vor apuca elevii să-i citească şi să dea mai departe, pe sub mână, cărţi. Cât despre telefoane şi altele, la reciclare cu ele!
A, să nu uităm de primul om în stat!
Păi, ce ? Credeţi că Marin Preda a scris „Cel mai iubit dintre pământeni” fără dedicaţie? Nu! Celui mai stimat şi iubit preşedinte – în special în Franţa şi SUS – Nicuşor Dan! Măcar titlul, că „fonciirea” (impozitul, deci) plătesc „cei săraci cu duhul”.
Fiindcă – vai, olimpicul, angrenat în treburile ţării, a uitat să-şi plătească impozitul pe maşină şi pe terenul de la Predeal. El a zis-o, nu noi. Că vorba aia: Gura mincinosului neadevăr grăieşte: „Ă, păi cred că am 7460 de metri pătraţi în intravilan”.
Iar UAT Predeal scrie negru pe alb: „în extravilan”.
Dar nu contează aceste amănunte. Ca buni creştini, să punem mână de la mână şi să-i plătim omului – scuzaţi, preşedintelui! – impozitul!
Aşadar, să n-o mai lungim, că nici din perioada în care trebuie să fim mai buni nu mai e mult. Să facem, aşadar, sacrificii!
Cu teamă de Bolojan şi mai apoi de… Doamne, iartă-ne!