V. S.
Lucrările la podul de pe DJ 101R Breaza – Comarnic au avansat într-o nouă etapă, după finalizarea intervențiilor pe una dintre părțile carosabilului și ale trotuarului, a informat Consiliul Județean.
Astfel, conform sursei citate, în această etapă au fost realizate decopertarea asfaltului existent, montarea noii hidroizolații, refacerea trotuarului, instalarea bordurilor noi, precum și turnarea celor două straturi de asfalt, stratul de protecție a hidroizolației și stratul de uzură.
Obiectivul intervenției este punerea în siguranță a podului înainte ca zona să intre într-o perioadă de trafic mai intens, odată cu finalizarea lucrărilor la centura Comarnic.
Deși podul nu a fost inclus în aceste lucrări, el este tratat în prezent ca un punct critic de infrastructură, care trebuie adus la un standard corespunzător de funcționare, inclusiv pentru preluarea traficului greu.
Virgiliu Nanu, președintele CJ Prahova: ”Lucrările la podul de pe DJ 101R Breaza–Comarnic au intrat într-o nouă etapă, după finalizarea intervențiilor pe una dintre părțile carosabilului și ale trotuarului. Este un obiectiv pe care îl tratăm cu maximă responsabilitate, având în vedere rolul pe care acest pod îl va avea în perioada următoare. În această fază au fost realizate decopertarea asfaltului existent, montarea noii hidroizolații, refacerea trotuarului, instalarea bordurilor și turnarea celor două straturi de asfalt – stratul de protecție a hidroizolației și stratul de uzură. Sunt lucrări necesare pentru a aduce structura la un standard sigur și durabil de exploatare.
Chiar dacă acest pod nu a fost inclus inițial în proiectul centurii ocolitoare Comarnic, l-am considerat un punct critic de infrastructură. În contextul în care traficul din zonă va crește semnificativ, inclusiv cu vehicule de mare tonaj, este esențial ca această structură să fie pregătită corespunzător.
Începând de marți, lucrările vor continua pe partea stângă a podului, urmând aceleași etape tehnice: aplicarea hidroizolației, montarea bordurilor, refacerea trotuarului și asfaltarea suprafeței”.















